Surse: Rusia vrea să organizeze campionatul european de fotbal

Ziarul Financiar 23.03.2022

Rusia plănuieşte să candideze pentru găzduirea Campionatului European de Fotbal, anunţă Sky News, care citează surse din presa rusă.

Informaţia nu a fost confirmată de autorităţile sportive din Rusia şi ar putea fi o acţiune a propagandei ruse în timpul războiului din Ucraina.

Potrivit unor publicaţii, Rusia intenţionează să lanseze oferte pentru a găzdui Campionatul European al UEFA în 2028 şi 2032.

Serghei Anokhin, membru al comitetului executiv al Uniunii de Fotbal din Rusia, ar fi făcut miercuri această dezvăluire reporterilor.

„Ne vom depune candidatura pentru Campionatul European din 2028 şi 2032", ar fi spus Anokhin.

Temenul limită pentru depunerea candidaturilor pentru Euro 2028 este miercuri. Până în prezent, doar Marea Britanie şi Irlanda şi-au depus împreună candidatura.

Oricum, o eventuală candidatură a Rusiei nu ar avea mari sorţi de izbândă având în vedere poziţia în care a ajuns ţara în urma declanşării războiului din Ucraina.