Cum a devenit Europa dependentă de gazele din URSS în pofida avertismentelor lui Reagan

Un raport CIA din urmă cu patru de­cenii îl avertiza pe preşedintele ame­ri­can Reagan că gazoductul dintre Siberia şi Germania reprezintă o ame­nin­ţare directă pentru viitorul Europei de Vest, creând „reper­cu­siuni serioase“ de pe urma unei de­pen­denţe periculoase de com­bus­ti­bi­lii ruseşti, scrie The New York Times.

Gazoductul, subiectul unei lupte aprinse în timpul administraţiei Reagan, a marcat începutul amplei dependenţe a Europei de gazele ruseşti. Achiziţiile de gaze ruseşti de către Europa ajută acum la finan­ţarea maşinăriei de război a lui Putin.

În 1982, Reagan a impus sancţiuni în încercarea de a bloca gazoductul, o iniţiativă sovietică majoră menită să transporte volume uriaşe de combustibil către aliaţii majori ai Americii din Europa. Preşedintele s-a lovit însă rapid de o opoziţie fermă, nu numai din partea Kremlinului şi a ţărilor europene avide de o sursă ieftină de gaze, ci şi a unui puternic lobby mai apropiat de casă: companiile de petrol şi gaze care urmau să profite de pe urma accesului la uriaşele rezerve de gaze ale Rusiei.

Într-o amplă campanie desfă­şurată în paginile de opinie ale ziarelor, la nivelul comitetelor din Congres şi printr-un apel direct la Casa Albă, executivii din industrie şi lobbyiştii au respins sancţiunile.

Acum, după aproape o jumătate de secol, eforturile respective arată cum unele dintre cele mai mari companii de petrol şi gaze din lume au jucat un rol critic în deschiderea rezervelor Rusiei opunându-se sancţiunilor şi susţinând interesele de business în detrimentul securităţii naţionale, drepturilor omului sau problemelor de mediu.

Astăzi, dependenţa Europei de gazele ruseşti plasează ţările euro­pene într-o situaţie compromisă, aces­tea continuând să cumpere energie rusească, transferând astfel sume enorme către Moscova şi finanţând invazia rusească pe care o denunţă.

Efortul eşuat al lui Reagan de a blo­ca gazoductul a pus de asemenea ba­zele unei creşteri uriaşe a volu­me-lor de gaze naturale, zădărnicind acum încercările Europei de soluţ­io­na­re a problemei schimbărilor cli­ma­ti­ce.

Reagan a renunţat la sancţiuni, iar gazoductul din Siberia până în vestul Germaniei a fost inaugurat doi ani mai târziu. Lobby-ul companiilor de petrol şi gaze continuă însă.

În 2014, când administraţia Obama a impus sancţiuni împotriva Rusiei după anexarea Crimeei, Exxon s-a opus măsurilor.

Pe măsură ce Rusia acumula trupe la graniţa ucraineană în acest an, American Petroleum Institute, puternicul grup al industriei, a făcut lobby împotriva unor sancţiuni mai dure. După invadarea Ucrainei de către Rusia, Shell, BP şi Exxon au anunţat suspendarea operaţiunilor din Rusia.

Casey Norton, purtător de cuvânt al Exxon, a declarat că firma nici nu susţine, nici nu respinge sancţiunile, dar că a comunicat cu guvernul american pentru a-i „oferi informaţii privitoare la posibilele impacturi asupra pieţelor de energie şi investiţiilor“.

John Murphy, senior vicepreşedinte pentru politică internaţională în cadrul Camerei de Comerţ a SUA, spune că organizaţia sa consideră că sancţiunile au mari şanse de a eşua dacă sunt unilaterale.

Temerile exprimate în timpul administraţiei Reagan s-au adeverit. Înainte de atacul Rusiei asupra Ucrainei, Germania îşi importa 55% din gaze din Rusia, complicând reacţia Europei faţă de agresiunea Rusiei.

Pentru Ucraina, consecinţele sunt devastatoare.