Women in Tech: modelele de succes, soluţia pentru creşterea interesului tinerelor pentru domeniul tehnologiei

Autor: Ioana Matei 28.03.2022

Chiar dacă numărul femeilor din industria tehnologiei, fie ele fondatori de companii, investitori sau cercetători, este în continuare redus, tinerele care îşi încep studiile în domeniu par să echilibreze situaţia, după cum se observă în rândul studenţilor din cadrul Universităţii Politehnice din Bucureşti.

„Eu am absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii şi atunci eram mai puţine fete în grupa mea, dar cu cât au trecut anii s-au schimbat lucrurile. Acum, în grupa cu care lucrez, jumătate dintre studenţi sunt fete. Cred că din ce în ce mai mult, odată cu trecerea anilor, avem mai multe femei care se orientează înspre zona de tehnologie“, a spus Elena Ovreiu, lector la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi fondator al SSIMA Re: Imagine the Healthcare of the Future, în cadrul primei ediţii a emisiunii Women in Tech, realizată de ZF în parteneriat cu Huawei.

Ea observă că din afară industria pare într-adevăr dominată de bărbaţi, aspect care se vede şi în statistici de altfel - totuşi, este optimistă în ceea ce priveşte echilibrarea balanţei în viitor.

„Dacă ne uităm la statistici, vedem că majoritatea fondatorilor, a in­ves­titorilor, dar şi a cercetătorilor din domeniile tehnice sunt bărbaţi, dar cred că această diferenţă se va ame­liora, un rol important avându-l mo­de­lele femei care să le inspire pe ti­nerele studente. Cu cât vom avea mai multe femei de succes în acest domeniu, cu atât ele o să reprezinte un model pentru celelalte tinere şi atunci vor merge mai mult în direcţia aceasta.“

De asemenea, Elena Ovreiu punctează că există direcţii în domeniul tehnologiei unde este nevoie de abilităţi specifice femeilor.

„Chiar în domeniul în care eu sunt, cel al tehnologiei medicale, sunt anumite direcţii în care este nevoie de femei. Spre exemplu, în ceea ce priveşte inovaţiile legate de sănătatea femeii - acolo avem nevoie de inovatori şi de cercetători femei pentru că o femeie ştie mai bine care sunt problemele femeilor şi atunci poate să vină cu soluţii mai bune, înţelegând problema şi înţelegând nevoia, spre deosebire de un bărbat inovator în acest domeniu.“

De aceeaşi părere sunt şi alte femei din industria tehnologiei.

„De când mă ştiu aveam înclinaţii înspre domeniul tehnic şi înspre ştiinţele exacte, prin urmare şi backgroundul meu l-am construit aşa: am mers la un liceu cu profil tehnic, la o facultate tehnică - Politehnica din Bucureşti, apoi, primul job pe care l-am avut a fost la Romtelecom pe vremea respectivă, am crescut treptat şi am trecut prin mai multe companii de telecomunicaţii, până am ajuns la Huawei, unde lucrez din 2016“, şi-a descris Gina Paraschiv, Network Consulting & System Integration HR Business Partner în cadrul Huawei România, evoluţia profesională de până acum. Ea lucrează în cadrul celui mai mare departament tehnic al Huawei România, axat pe telecomunicaţii, cu peste 400 de angajaţi şi în care se fac recrutări în continuare.

Şi ea şi-a amintit cum, în perioada studiilor, nu foarte multe tinere păreau interesate de dezvoltarea unei cariere în domeniul tehnologiei.

„Spre exemplu, la facultate, în grupa mea, eram doar două fete. Dar nu m-am simţit niciodată ca făcând parte dintr-un grup minoritar - chiar şi la serviciu, în echipele în care am lucrat, majoritatea colegilor erau bărbaţi, dar nu am văzut niciodată asta ca pe un impediment.“

Gina Paraschiv a menţionat că nu a simţit diferenţe de gen în ceea ce priveşte cariera, nici în alte companii în care a lucrat şi nici în cadrul Huawei, unde menţionează că aproximativ 1 din 3 angajaţi sunt femei.

 

Sfaturile invitatelor Women in Tech pentru tinerele care îşi încep cariera în domeniul tehnologiei

► Elena Ovreiu, lector la Universitatea Politehnică din Bucureşti şi fondator al SSIMA Re: Imagine Healthcare: Gândeşte outside the box, nu îţi pune limite, îndrăzneşte, fiindcă toate barierele sunt puse de noi! Curaj!

► Gina Paraschiv, Network Consulting & System Integration HR Business Partner: Urmăriţi-vă pasiunea, asiguraţi-vă că aveţi un background tehnic solid şi aveţi curaj, doar de asta este nevoie pentru a avea succes în acest domeniu!