Oltenia, capitala soarelui. CEZ România: Ne aşteptăm să ajungem la 7.000 de prosumatori în regiunea noastră de distribuţie

Autori: Roxana Petrescu , Alina-Elena Vasiliu 25.03.2022

La nivel naţional, numărul micilor consumatori de energie care fac saltul spre producţia pe cont propriu devenind astfel prosumatori ar putea ajunge la peste 45.000 până la sfârşituul acestui an La finalul anului trecut, clubul prosumatorilor din România avea circa 15.000 de membri, potrivit celor mai recente estimări, Oltenia fiind regiunea cu cei mai mulţi mici consumatori-producători de energie.

„Ne aşteptăm să ajungem la 7.000 de prosumatori în zona noastră de distribuţie şi la 45-50.000 la nivel de ţară până la finalul acestui an“, a spus Cosmin Ghiţă, digital and innovation director la Distribuţie Oltenia, parte a grupului CEZ România, distribuitorul la care sunt racordaţi cei mai mulţi prosumatori din România în acest moment. Declaraţiile au fost făcute în cadrul celei de-a 11-a ediţii a ZF Power Summit (22-24 februatie).

La finalul anului trecut, Distribuţie Oltenia avea circa 3.000 de prosumatori conectaţi la reţeaua proprie. Capacitatea pe care compania a conectat-o la prosumatori a ajuns anul trecut la 11,7 MW. Cosmin Ghiţă spune însă că, odată cu introducerea gratuităţii racordării, timpul de aşteptare pentru racordare a crescut.