Mesajul istoric al lui Joe Biden, de la Varşovia, către întreaga lume: „Nu vă fie frică”, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea care s-a ridicat împotriva dictaturii URSS-ului; Va fi o luptă lungă, suntem pregătiţi să apărăm toţi aliaţii NATO; Suntem alături de Ucraina, Putin nu mai poate rămâne la putere

Autor: Alexandru Nanu 26.03.2022

Preşedintele american Joe Biden a discutat sâmbătă la Varşovia cu înalţi oficiali guvernamentali ucraineni în timpul vizitei sale în Polonia pentru a-şi arăta sprijinul pentru flancul estic al alianţei NATO în faţa invaziei ruseşti în Ucraina.

Statele Unite şi-au exprimat „angajamentul de neclintit faţă de suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, notează Reuters.

În plus Biden a transmis un mesaj istoric către întreaga lume: „Nu vă fie frică”, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea care s-a ridicat împotriva URSS-ului;

Va fi o luptă lungă, suntem pregătiţi să apărăm toţi aliaţii NATO, a mai declarat preşedintele american.

Sutem alături de Ucraina, Putin nu mai poate rămâne la putere, a mai declarat preşedintele american.

Statele Unite sunt alături de Ucraina, care se află în prima linie în "lupta pentru libertate", a afirmat preşedintele Joseph Biden, în discursul rostit sâmbătă seară în capitala Poloniei, Varşovia, subliniind că urmează eforturi îndelungate pentru apărarea democraţiei.

De asemenea, preşedintele SUA Joe Biden l-a numit pe preşedintele rus Vladimir Putin un „măcelar” după ce a vizitat sâmbătă refugiaţii ucraineni din Polonia, informează CNN.

Întrebat de reporteri la ce s-a gândit văzându-i pe refugiaţi, Biden a răspuns: „Este un măcelar”.

În timpul scurtei sesiuni de întrebări şi răspunsuri de la Stadion Narodowy, Biden a povestit că a mai fost în locuri ca acesta în viaţa sa, dar a spus că este mereu surprins de „profunzimea şi puterea spiritului uman”.

Joseph Biden şi-a început discursul de la Varşovia referindu-se la eforturile disidenţilor care au condus la revoluţiile din anticomuniste din Europa Centrală şi de Est, la prăbuşirea Cortinei de Fier şi la destrămarea Uniunii Sovietice.

"Ne aflăm din nou în marea luptă pentru libertate, o luptă între democraţie şi autocraţie, între libertate şi reprimare, între o ordine bazată pe reguli şi un guvern condus de forţă brută. În această luptă, trebuie să avem o perspectivă clară, această luptă nu va fi câştigată în zile sau luni, trebuie să fim căliţi pentru o luptă îndelungată", a afirmat Joseph Biden, conform MEDIAFAX.

Preşedintele SUA i-a adus un omagiu fostului secretar de Stat american Madeleine Albright, care a decedat în urmă cu câteva zile, considerând-o un model al luptei pentru "principiile democratice esenţiale".

"Acum, în lupta perenă pentru democraţie şi libertate, Ucraina şi poporul ucrainean sunt în primele linii, luptând pentru a-şi salva naţiunea, iar rezistenţa lor curajoasă se înscrie într-o luptă mai amplă, pentru principiile democratice esenţiale care unesc toate popoarele libere: statul de drept, alegerile corecte şi libere, libertatea de exprimare, dreptul de a participa la adunări, libertatea religioasă, libertatea presei - aceste principii sunt esenţiale într-o societate liberă, dar au fost mereu asediate şi combătute; toate generaţiile au fost nevoite să învingă duşmanii morali ai democraţiei. Aceasta este lumea imperfectă pe care o cunoaşteţi, cu poftele şi ambiţiile unor grupuri mici, care încearcă să exercite dominaţie asupra vieţilor şi libertăţii celor mulţi", a adăugat preşedintele Statelor Unite.

"Mesajul meu pentru poporul Ucrainei este mesajul pe care l-am transmis astăzi ministrului ucrainean de Externe şi ministrului Apărării. (...) Suntem alături de voi, punct", a subliniat Joseph Biden.

"Lupta pentru democraţie nu s-a putut încheia şi nu s-a încheiat prin sfârşitul Războiului Rece. În ultimii 30 de ani, forţele autocraţiei au reînviat pe tot globul, specificităţile sunt cunoscute: dispreţ faţă de statul de drept, dispreţ faţă de libertăţile democratice, dispreţ faţă de adevăr. Astăzi, Rusia a strangulat democraţia şi a încercat să facă acest lucru şi în alte părţi, nu doar pe plan intern. Sub pretexte false precum solidaritate etnică, a acaparat state vecine. Vladimir Putin are tupeul să spună că vrea denazificarea Ucrainei. Este o minciună, este cinic, ştie acest lucru. Este şi ofensator. Preşedintele Volodimir Zelenski a fost ales în mod democratic, este evreu, familia tatălui său a fost anihilată în Holocaustul nazist. Iar Putin are îndrăzneala, la fel ca toţi autocraţii precedenţi, să creadă că forţa va fi ceva corect. În ţara mea, fostul preşedinte Abraham Lincoln a enunţat reversul acestei idei pentru a salva naţiunea noastră în mijlocul războiului civil. El a spus: să avem încredere că ceea ce este corect reprezintă forţa. Să avem din nou, astăzi, această încredere! Să fim determinaţi să punem în acţiune forţa democraţiilor împotriva autocraţiilor. Să ne amintim că încercarea acestui moment este încercarea permanentă. Un criminal vrea să descrie extinderea NATO ca fiind un proiect imperialist care ar avea rolul destabilizării Rusiei. Nu este nimic adevărat. NATO este o alianţă defensivă, nu a vrut niciodată dispariţia Rusiei. (...) Actuala criză reprezintă o provocare directă la adresa ordinii internaţionale stabilite după încheierea celui de-al II-lea Război Mondial şi riscă să marcheze o revenire la deceniile de război care au devastat Europa înainte de instituirea ordinii internaţionale bazate pe reguli. Nu putem reveni la o astfel de situaţie", a subliniat preşedintele SUA.

Liderul de la Casa Albă l-a avertizat pe preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, că Alianţa Nord-Atlantică va riposta cu "toată forţa colectivă" dacă armata rusă va ataca vreun stat membru NATO. Biden a subliniat însă că Statele Unite nu se află în Europa pentru a intra în vreun conflict direct cu forţele militare ruse. "Trupele americane se află aici pentru apărarea aliaţilor din cadrul NATO", a insistat Biden.

Preşedintele SUA le transmite cetăţenilor ruşi că nu ei sunt "inamicii" şi consideră că Vladimir Putin trebuie să plece de la putere

Joseph Biden le-a transmis cetăţenilor ruşi că nu ei sunt "inamicii" Statelor Unite. "Refuz să cred că cetăţenii ruşi acceptă uciderea copiilor şi bunicilor nevinovaţi sau atacarea spitalelor, şcolilor şi maternităţilor cu rachete ruse şi bombe. Milioane de oameni au fugit de acasă. Acestea nu sunt acţiuni ale unei naţiuni măreţe. (...) Agresiunile lui Vladimir Putin au izolat cetăţenii ruşi de restul lumii. Nu acesta este viitorul pe care îl merită cetăţenii ruşi. Putin poate şi trebuie să oprească acest război", a precizat Biden.

Liderul de la Casa Albă a îndemnat ţările europene să oprească dependenţa de energia din Rusia. "Statele Unite vor ajuta Europa în acest sens", pentru a contribui la depăşirea crizei energetice, a continuat Biden. "Am venit în Europa cu un mesaj clar şi determinat, pentru NATO, pentru G7, pentru Uniunea Europeană, pentru toate naţiunile care iubesc libertatea: trebuie să asumăm acum angajamentul de a fi în această luptă pe termen lung, trebuie să menţinem unitatea astăzi, mâine şi ulterior, în următorii ani şi în următoarele decenii. Nu va fi uşor, vor fi costuri, dar este un preţ pe care trebuie să îl suportăm", a argumentat liderul de la Casa Albă.

"Un dictator care încearcă să reconstruiască un imperiu nu va şterge niciodată iubirea oamenilor penru libertate. Brutalitatea nu va distruge niciodată libertatea. Ucraina nu va fi niciodată o victorie pentru Rusia", a subliniat Joseph Biden, apreciind că "acest om", Vladimir Putin, "nu poate rămâne la putere".