Preţul gazului importat a explodat cu o lună înainte de război. Întrebarea-cheie? Cât va fi producţia internă

Autor: Roxana Petrescu 29.03.2022

Prima lună a anului a adus un record istoric în ceea ce priveşte preţul de import al gazului: 747 de dolari pe mia de metri cubi, cu 68% mai mult decât în decembrie 2021. Cu o volatilitate pe pieţele externe imposibil de gestionat, factorul-cheie pentru România în această furtună va fi evoluţia producţiei interne de gaze naturale.

Pentru anul acesta, potrivit bugetului publicat recent, OMV Petrom a anunţat că producţia de gaze a compa­ni­ei va scădea cu 10,2%, până la un nivel de 3,3 miliarde de metri cubi faţă de nivelul de 3,7 miliarde de metri cubi din 2021. Anunţul vine după ce şi anul trecut compania a pier­dut 12% din producţia de gaz natural, această evo­lu­ţie având un impact direct asupra creşterii importurilor în contextul revenirii cererii.

Vestea bună vine din Marea Neagră, de la americanii de la Black Sea Oil & Gas (BSOG) şi proiectul lor, Midia Gas Development (MGD), din zona de mică adâncime. „Stadiul de realizare a proiectului Midia Gas Develop­ment (MGD) a ajuns la un nivel de 90%. Cu implicarea constructivă din partea tuturor partenerilor, primul gaz va fi obţinut în al doilea trimestru al anului“, a spus BSOG la finalul săptămânii trecute.

Producţia anuală a MGD ar putea ajunge la 1 miliard de metri cubi, aplanând astfel picajul OMV Petrom. Singurul semn de întrebare este cum va evolua producţia Romgaz. Compania nu a răspuns solicitării ZF până la închiderea ediţiei şi deşi a prezentat bugetul pe 2022, acesta nu include un element cheie, chiar evoluţia producţiei de gaze.