François Bloch, CEO al BRD: Incertitudinea afectează încrederea. În combinaţie cu inflaţia în creştere, poate duce la scăderea cererii de credite. BRD îşi va face treaba

Autor: Claudia Medrega 29.03.2022

Nivelul de incertitudine actual are o influenţă negativă asupra încrederii, în contextul războiului dintre Rusia şi Ucraina, iar în combinaţie cu inflaţia în creştere, poate duce la o cerere mai mică de credite pe termen scurt. Totuşi, fundamentele economice rămân solide, susţinând activitatea de creditare, anticipează François Bloch, CEO al BRD-SocGen.

În plus, Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) va fi un catalizator pentru creştere, mai spune el.

„Băncile va trebui să monitorizeze riscurile, să fie mai flexibile ca niciodată şi pregătite să se adapteze ime­diat la evoluţia pieţelor. Nu există temeri deosebite, de­oare­ce sistemul bancar românesc este solid, bine capi­ta­lizat şi bine supravegheat de BNR şi nu este expus la Rusia sau Ucraina. În privinţa BRD, sunt încrezător: avem o bancă so­lidă, cu lichiditate abundentă, un bilanţ foar­te solid, suntem una dintre cele mai bune bănci ro­mâ­neşti în ceea ce priveşte managementul riscului. Suntem aici pentru a ne face treaba de bancheri şi o vom face bine. Dar nu putem fi singuri în acest demers“, a spus şeful BRD pentru ZF.