Dragoş Damian, CEO Terapia: RO-SHORING-ul de după război, momentul stelar de reindustrializare a României
Reshoring is the process of returning the production and manufacturing of goods back to the company's original country. Reshoring is also known as on shoring,
Relocarea manufacturii din Rusia, Belarus si Ucraina catre tarile de origine ori tari terte devine un subiect fierbinte, se pare ca exista deja proiecte in miscare si aici, o fabrica de tractoare din Ucraina (capital ucrainian, distrusa) se muta in Romania.
Eventuala aducere de fabrici din Rusia, Belarus si Ucraina la noi in tara reprezinta o mare victorie pentru cei care striga de 10 ani ca Romania trebuie sa se reindustrializeze pentru a iesi din logica unei economii de importuri si imobiliare. O victorie, chiar daca in mod regretabil, vine in contextul pe care il cunoastem.
Si totusi, acest proiect national de RO-SHORING – concept pe care il propun autoritatilor pentru a reloca fabrici din Rusia, Belarus si Ucraina, dar si din alte tari, oricum re-shoring este utilizat in afara sensului din definitie - trebuie privit cu optimism rezervat, din cel putin doua motive.
1. Manufactura din Rusia, Belarus si Ucraina este reglata pentru a acoperi nevoile din aceste tari.
Analistii care inteleg regulile economice ale vecinilor de la est stiu ca investitiile multinationalelor in zona de manufactura, achizitii sau “greenfield”, au fost facute pentru a acoperi necesarul intern – de exemplu, fabricile de automotive, de electrocasnice si de FMCG care au unitati de productie in Rusia fabrica exclusiv pentru utilizatorii din Uniunea Euro-Asiatica, rareori exporta in alte parti. Acolo, ca dealtfel peste tot in lume, exceptie Romania, a functionat logica economica “vrei sa vinzi la mine, trebuie sa fabrici la mine”.
Astfel incat relocarea unei astfel de fabrici inapoi catre tara de origine din “dusmanul” UE nu prea are sens. Sigur, ar putea fi mutata productia din fabricile distruse din Ucraina, dar in general acestea sunt capital ucrainian, capitalul international in zona de manufactura nu a avansat din 2014, de dupa primul conflict.
2. Romania are un deficit enorm de forta de munca industriala.
La gradul infernal de dezindustrializare din ultimii 20 de ani nu e de mirare ca nu mai exista scoli profesionale, licee, facultati, etc., care sa dea resursa umana calificata pentru manufactura industriala. Sistemul de invatamant din Romania, o retea inexpugnabila de sinecuri, este in afara nevoilor pietei muncii in general, ca sa nu mai vorbim de nevoile fabricilor din tara. Tot ceea ce se angajeaza in fabrici trebuie (re)calificat pe cheltuiala angajatorului: invatamantul dual pre- sau postuniversitar, supracalificarile industriale, si altele, costa inca de 2-3 ori investitia pe care o face statul pentru a crea analfabeti functionali sau someri cu diploma. Asadar, daca maine s-ar deschide 10 fabrici noi in Romania urmare a RO-SHORING-ului, probabil s-ar inchide alte 10, pentru ca nu ai de unde lua personal calificat de altundeva decat din unitatile existente.
Vestea buna insa este ca sunt ministere care, asa cum se intampla la noi, de nevoie sau de imagine publica, au inceput sa faca recensamantul unitatilor de productie din tara – energie, mancare (medicamente nu, dar nici nu avem pretentii) – ca sa se lamureasca cum stam si daca putem suplini rupturile cauzate de razboi ale lanturilor de aprovizinare si rutelor comerciale.
Asadar, RO-SHORING. Un minister al RO-SHORING-ului. Primari care sa bata pentru RO-SHORING. Merita incercat, exista zone in tara care trebuie sa iasa din logica asistentei sociale si a NETT-ului, iar asta se poate face cu angajatori industriali. Si poate ar trebui sa privim cu mai multa atentie relatia cu Turcia si India, doua tari cu un mare apetit de expansiune industriala care pot exporta fara probleme din siturile din Romania atat catre Uniunea Europeana cat si catre cea Euro-Asiatica.