Aurel Badea, director adjunct al Allianz-Ţiriac, are avizul ASF pentru un nou mandat

Autor: Mircea Nica 31.03.2022

Aurel Badea, directorul general adjunct al companiei de asigurări Allianz-Ţiriac, a primit aprobarea Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) pentru un nou mandat în cadrul societăţii, potrivit informaţiilor ASF.

Aurel Badea a devenit director general adjunct al asigurătorului în luna martie 2019. Anterior, el ocupa funcţia de director al diviziei tehnice din cadrul Allianz-Ţiriac din 2013. Aurel Badea lucrează din 1995 în cadrul Allianz-Ţiriac, companie parte a grupului german Allianz.

El a fost responsabil de-a lungul timpului de mai multe departamente din cadrul Allianz-Ţiriac, precum cel de subscriere asigurări generale, vânzări clienţi mari şi brokeri, dar şi de departamentul de daune.