Daniel Dines, fondatorul UiPath: Cei cinci ani pe care i-am petrecut la Microsoft, în 2000-2005, mi s-au părut asemănători cu comunismul – totul era blocat, nu se mişca nimic, a fost deceniul pierdut al Microsoft. Viaţa la terasă în Bucureşti, unde poţi discuta despre tehnologie, e mai bună decât cea din San Francisco

Autor: Adrian Seceleanu 30.03.2022

Pentru Daniel Dines, fondatorul celui mai de succes start-up de IT din România, cei 5 ani petrecuţi ca angajat al gigantului american Microsoft i-au adus aminte de comunism pentru că a fost o perioadă în care în cadrul companiei „nu se întâmpla nimic“.

„Când am ajuns la Microsoft la începutul anilor 2000 am avut din nou senzaţia că sunt blocat în timp. A fost acel deceniu pierdut al Microsoft când am fost eu acolo, între 2000 şi 2005. Mi s-a părut că seamănă puţin cu comunismul - nimic nu se mişca cu adevărat, totul era blocat“, a povestit Daniel Dines într-un interviu pentru podcastul „Cloud Giants“, realizat de Bessemer Venture Partners, un fond de investiţii de capital de risc din SUA. „Viaţa a accelerat din nou după 2005, când m-am întors în România, care sigur că a fost o decizie proastă pentru că nu aveam acces la capital. Dar singurul lucru bun în România, din perspectiva înfiinţării unei companii noi, este că ai acces la un bazin de talent care nu te costă o avere. În mod special acest lucru era adevărat acum 15 ani, şi acesta este şi modul în care i-am întâlnit pe toţi ceilalţi cofondatori, practic. Eu i-am angajat în companie şi la un moment dat toţi inginerii din echipa de la început au devenit cofondatori“. Întrebat care este acel lucru care este mai bun în Bucureşti faţă de San Francisco, Dines a răspuns că viaţa la terasă, unde poţi avea discuţii despre tehnologie. „Lucrurile sunt mult mai drăguţe la Bucureşti“.