Acţiunile UiPath au scăzut în doar două zile cu 30%, de la 31 la 21 de dolari, după ce compania a venit cu rezultate şi estimări mai slabe decât cele ale analiştilor

Autor: Adrian Seceleanu 01.04.2022

Veniturile şi numărul de clienţi mai mari au contat mai puţin decât ratarea estimărilor făcute de analişti. Cheltuielile operaţionale ale companiei au crescut cu 73%, iar veniturile cu 39%.

UiPath, cel mai valoros start-up de IT pornit din România, traversează o periodă dură pe piaţa bursieră americană - cu o scădere a preţului pe acţiune de 30% în doar două zile, după ce a venit cu cifre financiare mai slabe decât cele estimate de analişti.

Penalizarea severă cu care se confruntă acţiunile UiPath a fost determinată pe de o parte de rezultatele pentru anul fiscal abia încheiat (pierderi de 12 cenţi pe acţiune, faţă de o estimare a ana­liştilor de 7 cenţi pe acţiu­ne) iar pe de altă şi de pu­blicarea esti­mă­rilor pentru noul an fiscal, şi ele mai slabe faţă ce aşteptau ana­liştii (venituri de 225 mil. dolari pentru trim. 1/2022 faţă de aşteptarea analiştilor de 236 mil. dolari). Compania a anunţat pentru trim. 4 al anului fiscal 2022 venituri de 289,7 mil. dolari, mai mari cu 39% de la an la an. Pentru întreg anul fiscal 2022, care se încheie la 31 ianuarie 2022, UiPath a avut venituri de 892 mil. dolari, faţă de 607,6 mil. dolari în anul fiscal 2021 şi pierderi nete de 526 mil. dolari faţă de 92 mil. dolari în perioada anterioară, conform datelor companiei. Datele companiei arată că veniturile au urcat cu 39% în trimestrul IV, în timp ce cheltuielile operaţionale au avansat cu 73% - un boom fiind înregistrat în zona de cercetare şi dezvoltare (121%) dar şi de vânzări şi marketing (76%).