Criza pe piaţa gazelor se intensifică. OMV nu vrea să plătească în ruble pentru gazul rusesc. Şeful OMV: Am evaluat greşit riscul în legătură cu miliardele de euro pe care le-am investit în Rusia. Au fost o investiţie proastă

Autor: Ştefan Stan 01.04.2022

OMV şi compania rusă Gazprom au avut un contact iniţial cu privire la plata gazelor naturale în ruble, a declarat vineri un purtător de cuvânt al OMV, în timp ce directorul general al companiei energetice austriece a subliniat că nu există nicio bază pentru plata în altă monedă decât euro, scrie Reuters. 

OMV aşteaptă în continuare informaţii scrise, a spus purtătorul de cuvânt, reluând comentariile făcute de directorul general Alfred Stern într-un interviu acordat Die Presse.

Preşedintele rus Vladimir Putin cere cumpărătorilor străini să plătească gazul în ruble începând de vineri, în caz contrar riscând să li se întrerupă livrările. 

Stern a declarat ziarului că nu este fezabil ca Austria să oprească importurile de gaze ruseşti în acest an.

"Eliminarea treptată a gazului rusesc are preţul său. Trebuie să fim conştienţi de acest lucru", a spus el.

"Am evaluat greşit riscul", a spus Stern în legătură cu miliardele de euro pe care OMV le-a investit în Rusia, numind-o o "investiţie proastă".