Cosrom Cosmetics, importatorul cosmeticelor Chanel şi Guerlain în România, a avut în 2021 cel mai bun an după o creştere de 46% a cifrei de afaceri şi de 35% a profitului

Autor: Cristina Roşca 04.04.2022

♦ Compania Cosrom Cosmetics operează şi singurul butic monobrand Chanel Beauty în România, amplasat în Băneasa Shopping City ♦ Acesta vinde doar produse cosmetice şi de îngrijire, nu şi haine.

Compania Cosrom Cosmetics, importa­to­rul şi distribuitorul pe plan local al cosme­ti­celor şi produselor de în­grijire Chanel şi Guerlain, a obţinut în 2021 o cifră de afa­ceri de 22,7 mil. lei, cu 46% peste nivelul din anul an­te­rior, primul de pan­demie, arată calculele făcute de ZF pe ba­za datelor din platforma de analiză confidas.ro. Mai mult, nivelul businessului este record, depăşind uşor chiar şi rezultatul din pe­rioa­da 2018-2019, ultima de normali­tate înainte de criza sanitară.

La rândul său, profitul net al companiei a avut o evoluţie similară, urcând până la un pas de 2,7 mil. lei, după un avans de 35% în 2021. Astfel, marja netă de profit a ajuns la 11,9% anul trecut.