ZF Investiţi în România! Lucian Stanciu-Viziteu, primarul din Bacău: Avem peste 12 companii care s-au arătat interesate deja să concesioneze şi să dezvolte afaceri în viitorul parc industrial

Autor: Alex Ciutacu 14.04.2022

♦ Administraţia locală a lucrat timp de opt luni deja pentru proiectul unui aşa-numit Campus Regional Tehnic, care ar putea fi finanţat prin PNRR ♦ Bugetul de investiţii al municipiului Bacău pentru 2022 este de 300 mil. lei ♦ Licitaţia pentru concesiunea terenurilor din parcul industrial ar putea fi lansată la finalul anului 2022.

Mai mulţi investitori şi-au arătat deja interesul faţă de viitorul parc industrial de 42 ha din municipiul Bacău, încă de când administraţia locală a început să facă primii paşi înspre realizarea acestui proiect, iar printre companiile interesate se numără atât investitori deja prezenţi pe plan local care vor să se extindă, cât şi investitori noi, a explicat Lucian Stanciu-Viziteu, primarul municipiului Bacău, prezent în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank. 

„Suntem în faza de stiudiu de feza­bilitate, care se va termina în aproximativ 4-5 luni, urmând să parcurgem următoarele etape. După obţinerea titlului de parc industrial de la Ministerul Dezoltării – care înseamnă reduceri majore de taxe şi impozite – vom vedea cum facem partea de reţele edilitare pentru ca apoi să concesionăm acele spaţii pentru afaceri. De când am lansat primii paşi avem peste 12 companii care s-au arătat interesate să concesioneze şi să dezvolte afaceri în acest parc industrial“. 

Recent, administraţia locală a semnat contractul pentru servicii de proiectare, studiu de fezabilitate şi plan urbanistic zonal, un demers în urma căruia Bacăul va avea primul său parc industrial. Prima licitaţie pentru acest studiu de fezabilitate a avut loc în 2021, însă nu s-a prezentat niciun ofertant, ceea ce a întârziat proiectul. 

„În acest moment aşteptăm ca proiectantul să livreze, în 4-5 luni noi depunem toată documentaţia la Ministerul Dezvoltării şi în funcţie de cât de repede ne vor da ei avizul eu sper ca în 6-7 luni să obţinem titulatura, urmând ca apoi să concesionăm spaţiile. Până la finalul anului sper să putem lansa licitaţia de concesiune pentru companiile care ar fi interesate să înceapă să dezvolte acolo“. 

Edilul a declarat în cadrul emisiunii că proiectul parcului industrial cu o suprafaţă de 42 ha a atras atât atenţia unor investitori deja prezenţi pe plan local în căutare de spaţii noi pentru extindere, cât şi atenţia unor investitori noi. 

„Avem din sectoare de producţie, atât cu bunuri de larg consum, producători de mobilă, avem şi producători din industria aerospaţială – care este deja cu istorie în municipiul Bacău – şi competitori ai acestora care sunt deja stabiliţi şi care sunt interesaţi de o relocare în Bacău“. 

Pentru a putea atrage mai uşor investitori şi pentru a face Bacăul mai atractiv, administraţia locală a lucrat înspre reducerea birocraţiei pe partea de autorizaţii de construcţie şi certificate de urbanism. 

„Am introdus şi posibilitatea de a primi un certificat de urbanism în regim de urgenţă, adică un investitor îl poate obţine în trei zile, şi o autorizaţie de construire în şapte zile, facilităţi care nu există în multe alte municipii“. 

Întrebat de ce ar veni un investitor în municipiul Bacău, edilul a discutat atât despre poziţionarea strategică a oraşului în cadrul regiunii Moldovei, cât şi despre „campionii naţionali“ care activează deja în teritoriu. 

„Forţă de muncă există calificată în mai multe domenii tradiţionale pentru mun. Bacău, avem impozite pe proprietate pe spaţii comerciale printre cele mai mici din ţară, la nivel de 0,75%, avem deja o primă parte de autostradă, centura ocolitoare a Bacăului, şi următoaree loturi care vor conecta Bucureşti de Bacău sunt în fază de licitaţie spre execuţie, deci în următorii 2-3 ani vom avea această legătură rutieră directă cu Capitala. Poziţionarea Bacăului este una strategică pentru toţi cei care livrează la diverşi clienţi mici sau chiar retail, practic fiind locul din care pot livra marfă peste tot în regiunea Moldovei. Avem un aeroport internaţional unde se pot alimenta sau de unde pot livra mărfuri oriunde în lume şi avem câteva exemple de campioni naţionali care sunt aici şi care pot oferi mărturie că există un mediu prielnic pentru investitori în Bacău“. 

Un alt aspect important pentru investitori ţine de forţa de muncă, iar radiografia realizată de invitat în cadrul emisiunii arată că Bacăul are forţă de muncă în servicii, retail, construcţii, producţie sau investiţii financiare, în timp ce şomajul „este la nivelul similar unui şomaj natural“. 

Mai mult, administraţia a dezvoltat un plan prin care îşi propune să înfiinţeze în Bacău un aşa-numit Campus Regional Tehnic, care ar face o legătură directă între sistemul de învăţământ şi nevoile de calificare din piaţa muncii. 

„Am lucrat peste opt luni de zile la acest proiect, aducând la masă mai mulţi parteneri care în mod tradiţional nu aveau o legătură de colaborare continuă. Aici mă refer la administraţie locală, administraţie judeţeană, inspectoratul şcolar, patronatul IMM-urilor, cât şi mediul privat. Am înfiinţat o asociaţie care se va ocupa cu a crea politici şi a-i pune la aceeaşi masă pe beneficiarii viitori ai locurilor de muncă, elevi şi studenţi, pe cei din Ministerul Educaţiei prin Inspectoratul Şcolar Judeţean – care contribuie la crearea curriculei particularizate – cât şi mediul privat, cei care au necesarul de forţă de muncă şi ştiu ce se întâmplă şi ce capacităţi caută pentru locurile de muncă“. 

Astfel, această asociaţie urmează să devină punctul central al proiectului. Trebuie menţionat că PNRR-ul prevede zece astfel de campusuri la nivel naţional, iar asociaţia lucrează în prezent la documentaţia necesară înfiinţării unui astfel de centru, „astfel încât să existe un ecosistem foarte clar în special pe educaţia tehnică de la învăţământul liceal la învăţământul universitar, cu o finalizare în locurile de muncă necesare în mediul privat“. 

În prezent, asociaţia aşteaptă ca Ministerul Educaţiei să publice ghidurile pentru cererile de finanţare în acest sens. Sistemul pe care îl propune municipiul Bacău este gândit pentru a se adapta în mod constant, în funcţie de nevoile din piaţa muncii. 

„În special învăţământ tehnic şi manufacturier, vorbim de operatori CNC, specialişti pentru prelucrare prin aşchiere, industria aeronautică, dar vorbim şi despre industria alimentară, este nevoie de tehnicieni pentru diverse industrii prelucrătoare, mezeluri, cărnuri, etc. Aceste companii ne vor spune de ce specializări au nevoie astfel încât odată anticipată nevoia, sistemul local de educaţie să înceapă să livreze“. 

Bugetul de investiţii al municipiului Bacău pentru anul 2022 se ridică la 300 mil. lei. Printre marile proiecte de investiţii aflate în derulare se numără: modernizarea a două treimi din iluminatul public din Bacău, renovarea unor creşe, construcţia unei creşe noi, digitalizarea claselor sistemul de învăţământ local, modernizarea şi transformarea unui fost cinematograf comunist într-un hub pentru tineri. 

În paralel, în faza de licitaţie pentru execuţie se află proiecte în valoare de 170 mil. lei, care includ piste de biciclete, modernizarea unui corp de spital sau consolidarea şi reabilitarea a patru colegii.