UniCredit Bank continuă digitalizarea proceselor implicate în creditarea pentru locuinţe şi adoptă o soluţie prin care clienţii vor putea transmite online toate documentele necesare achiziţiei unui imobil

Autor: Cristina Bellu 05.04.2022

UniCredit Bank continuă să simplifice şi să digitalizeze procesul de acordare de credite imobiliare şi ipotecare şi adoptă o soluţie prin care clienţii vor putea transmite online toate documentele necesare achiziţiei unui imobil, potrivit unui comunicat transmis marţi la redacţie de instituţia bancară.

Concret, odată ce au aplicat pentru produsul de tip ipotecar/imobiliar dorit într-o sucursală a UniCredit Bank şi au validat în contextul acestui proces o adresă personală de e-mail, clienţii vor putea beneficia de posibilitatea de a transmite băncii online, prin intermediul unei platforme dedicate, documentele de proprietate aferente imobilului care urmează a fi achiziţionat şi respectiv documentele necesare semnării contractului de vânzare-cumpărare şi celui de ipotecă imobiliară, de informare prin intermediul e-mail-ului cu privire la paşii ce trebuie parcurşi în fiecare etapă din proces, dar şi de primirea de informaţii constante despre stadiul dosarului, atunci când sunt disponibile.

“Creditul ipotecar este un produs central în portofoliul UniCredit Bank pentru persoane fizice şi vrem să le oferim clienţilor noştri atât produse competitive, cât şi un proces de creditare transparent, simplu, în care să navigheze cu uşurinţă şi care să le ofere cadrul potrivit pentru a-şi putea lua deciziile”, spune Antoaneta Curteanu, Vicepreşedinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank.

Ea precizează că în paralel cu lansarea sucursalei dedicate de tip Mortgage Center, unde clienţii beneficiază de suportul necesar din partea unor specialişti dedicaţi, instituţia pe care o reprezintă a  continuat să lucreze şi la simplificarea şi digitalizarea proceselor implicate în creditarea pentru locuinţe, pentru a elimina cât mai multe din drumurile necesare la bancă în definitivarea acestui proces.

Grupul italian UniCredit, care deţine a şasea cea mai mare bancă de pe piaţa românească după active, ocupă locul 5 în topul profitabilităţii, în condiţiile în care a raportat pentru anul 2021 un profit net de 170 mil. euro (836,4 mil. lei) din operaţiunile din România, în creştere cu circa 81% faţă de câştigul din 2020, potrivit rezultatelor financiare anunţate la Milano.

Creşterea profitului a fost influenţată de ascensiunea veniturilor operaţionale, în condiţiile avansului creditării.

Soldul creditelor acordate de UniCredit în România a urcat la sfârşitul anului trecut la 6,7 mld. euro (33 mld. lei), fiind cu 13,3% peste nivelul din 2020.

Veniturile operaţionale ale UniCredit au crescut în 2021 cu 5,3% faţă de nivelul din 2020, până la 443 mil. euro (2,18 mld. lei), evoluţia fiind influenţată de avansul câştigurilor din dobânzi şi din comisioane.