ZF Investiţi în România! Cristian Tudorescu, consultant financiar pentru IMM: Fiecare antreprenor sau echipă de management trebuie să îşi facă scenarii de lucru în acest moment

Autor: Alex Ciutacu 06.05.2022

♦ Creditele pentru firme sunt legate de ROBOR, care a trecut deja de 5%, spre deosebire de creditele pentru populaţie, care sunt legate la IRCC.

Fiecare antreprenor sau echipă de management trebuie să îşi contureze în perioada actuală diverse scenarii de lucru împreună cu directorul financiar, astfel încât compania să se pregătească cel puţin la nivel de mentalitate pentru orice posibilitate în ceea ce priveşte direcţia economiei, a explicat Cristian Tudorescu, con­sultant financiar pentru IMM, în emisiunea ZF Investiţi în România!, realizată în parteneriat cu CEC Bank. 

„O recomandare pe care o am către companiile cu care am legături şi cu care discut este următoarea: antreprenorul sau echipa de management împreună cu directorul financiar să îşi facă scenarii de lucru. Nu suntem într-o lume în care să operăm cu un singur scenariu şi-atunci ar putea fiecare companie, în funcţie de ce este mai important în termeni de costuri, să îşi facă diverse scenarii începând cu cele mai negative la modul «ce s-ar întâmpla dacă materiile prime respective ar mai creşte încă 10-20-30%?», astfel încât antreprenorul să fie pregătit măcar mental.“

Specialistul spune că odată ce antreprenorul sau compania îşi face astfel de scenarii şi se pregăteşte mental, poate începe să ia măsuri, poate începe renegocieri sau poate începe să crească preţurile la produsele sau serviciile pe care le oferă. 

„Sunt exemple de industrii unde dacă ai o treime din costuri afectate de inflaţie nu e nevoie tu ca firmă să creşti preţul cu 30%, poate doar cu 5-10-15% şi toţi aceşti paşi se pot pregăti în timp. Acesta ar fi un exerciţiu bun înainte de a te prezenta ca firmă la o bancă sau la un finanţator de tip leasing sau investitor. Pentru că şi ei vor pune aceste întrebări, şi ei lucrează cu scenarii.“

Cu un indice ROBOR care a depăşit deja 5%, companiile se confruntă cu un mediu economic din ce în ce mai dificil, în contextul în care creditele pentru firme sunt indexate la indicele ROBOR, nu la IRCC ca persoanele fizice. 

„E clar că antreprenorii au fost puşi într-o situaţie în care trebuie să gestioneze şi dobânzi mai mari dacă au credite, leasinguri şi dacă sunt pe sectoare expuse pe partea aceasta de creştere materii prime şi/sau energie.“ 

În ceea ce priveşte instrumentul de finanţare spre care ar trebui să se îndrepte astăzi un antreprenor în căutare de bani, Tudorescu spune că „un răspuns unic este greu de formulat“, însă totul pleacă de la scenariile pe care ar trebui să şi le facă fiecare companie. O soluţie bună pentru anumite companii s-a dovedit a fi IMM Invest. 

„Le spun antreprenorilor să se uite la acest program pentru că atunci când începem să facem nişte calcule vedem că băncile lucrează cu diverse rate, de exemplu, profit din exploatare, acel EBITDA, raportat la serviciul datoriei, adică cât are de plătit principalĂdobânzi, şi trebuie să treacă de un anumit nivel. Este mai uşor ca firmă să te încadrezi la un IMM Invest”.

Totodată, el este de părere că programele tematice pe care le lansează în 2022 FNGCIMM – precum Rural Invest sau Garant Construct – sunt importante, în contextul în care economia avea nevoie de programe particularizate pe diferite sectoare. 

„Faptul că se duc pe sectoare arată că încearcă să particularizeze puţin şi să adreseze anumite zone, să nu le trateze doar la modul general, pentru că tot timpul în piaţa finanţărilor a fost această prolemă, faptul că de multe ori se opera cu criterii generale. Cineva din agricultură, care are şi cicluri de încasare, nu se potriveşte pe o structură standard a unui credit bancar în general.“