Greii celui de-al doilea val verde: care sunt cele mai mari 10 proiecte eoliene şi solare cu acte în regulă şi cine va realiza investiţiile de peste 1,5 mld. euro. OMV Petrom şi Shikun & Binui, cel mai mare dezvoltator imobiliar israelian, sunt printre cei mai noi jucători din energia regenerabilă

Autor: Roxana Petrescu 09.04.2022

Proiecte record din punctul de vedere al capacităţii au primit avizele de racordare la reţea anul trecut şi la începutul lui 2022, cel de-al doilea val verde de rege­nerabile fiind astfel caracterizat pe investiţii mamut. La fel ca prima dată, dezvoltatorii locali sunt cei care duc, de cele mai multe ori, proiectele până în faza de construcţie pentru ca apoi să intre în scenă greii. 

Datele centralizate de ZF şi culese de pe site-ul Transelectrica arată că primele zece proiecte solare ca dimensiune avizate anul trecut şi la începutul lui 2022 au o putere totală de 732 MW, realizarea acestora urmând să atragă investiţii de circa 440 de milioane de euro. Mai departe, cele mai mari 10 proiecte eoliene avizate anul trecut şi la începutul acestui an cumulează o capacitate de 1.470 MW şi presupun investiţii de peste un miliard de euro. Fără nicio îndoială, efervescenţa pieţei arată că România este în plin boom de dezvoltare pentru cel de-al doilea val de energie regenerabilă.