Producătorul de vinuri Purcari vrea să distribuie dividende cu un randament de 4,4% şi propune două programe de răscumpărare de acţiuni. Compania scade cu aproape 4% pe Bursă

Ziarul Financiar 07.04.2022

Purcari Wineries producător de vinuri listat la Bursa locală sub simbolul bursier WINE, a listat pe ordinea de zi a Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din 28 aprilie o propunere de distribuire a unui dividend brut de 0,51 lei/acţiune. Randamentul ajunge astfel la 4,4%.

Ieri, la ora 12:00, acţiunile WINE se depreciau cu 3,77%, pe un rulaj de 470.000 de lei, arată datele Bursei de Valori Bucureşti.

Compania a propus, de asemenea, acţionarilor aprobarea a două programe de răscumpărare de acţiuni.

Primul program implică răscumpărarea a maxim 38.800 de acţiuni la un preţ ce nu depăşeşte cu peste 5% preţul de piaţă al acţiunilor din ultimele cinci sesiuni ale Bursei anterioare efectuării tranzacţiei propriu-zise, scopul constând în îndeplinirea obligaţiilor care decurg din Programul de Remunerare a Managementului, conform unui convocator publicat la BVB.Al doilea program prevede răscumpărarea unui număr de maxim un milion de acţiuni la acelaşi preţ ca în cazul prezentat mai sus, cu ţelul de a reduce capitalul social al companiei.