Kremlinul avertizează din nou: Furnizarea de arme Ucrainei va afecta negocierile de pace

Autor: Petru Mazilu 07.04.2022

Furnizarea de arme Ucrainei va afecta negocierile de pace, afirmă purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Reprezentanţii Moscovei au reacţionat după apariţia informaţiilor potrivită cărora Marea Britanie ar fi trimis vehicule blindate în Ucraina. De asemenea, SUA a dezvăluit pentru prima dată că a instruit ucraineni, în America, cum să opereze dronele pe care le-a furnizat.

În plus, SUA a trimis rachete şi tunuri antitanc, iar joi preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski a cerut mai multe arme de la prietenii internaţionali.

Kremlinul a reacţionat, purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov afirmând că negocierile dintre Rusia şi Ucraina vor avea de suferit dacă se continuă furnizarea de armament către armata ucraineană.

„Alimentarea Ucrainei cu diverse tipuri de arme nu contribuie la succesul negocierilor ruso-ucrainene. Mai degrabă, va avea un efect negativ", a declarat acesta, potrivit Sky News.

Peskov a condamnat şi sancţiunile tot mai mari împotriva Rusiei, afirmând că acestea reprezintă „o continuare a liniei frenetice privind introducerea de noi restricţii".

El a părut să abordeze în mod specific decizia SUA de a impune sancţiuni împotriva fiicelor preşedintelui rus, Vladimir Putin, numind astfel de sancţiuni „dificil de înţeles şi de explicat".