NN a plătit 24 mil. lei pentru asigurări de sănătate din 2016 până acum, din care 8,5 mil. lei în 2021

Autor: Mircea Nica 08.04.2022

NN a plătit despăgubiri de 24 mil. lei pentru serviciile medicale în baza poliţei de asigurare de sănătate NN din 2016 până în prezent, din care 8,5 mil. lei doar în 2021, potrivit unui comunicat al asigurătorului.

Asigurarea de Sănătate NN acoperă cheltuieli mediale de până la 100.000 lei pe an, sumă care creşte cu 20.000 lei după fiecare an în care nu a fost nevoie de asigurare până la maximum 200.000 lei. Pentru acoperirea poliţei prima este în medie de 5 lei pe zi. De asemenea, asigurarea suplimentară pentru cancer, arsuri grave şi transplant organe adaugă până la 500.000 lei pe care clienţii îi pot folosi în maximum 48 de ore de la trimiterea diagnosticului, fără detalii privind cheltuielile.