ZF 15 minute cu un antreprenor. Lorand Szarvadi, Grand Hotel Balvanyos: S-au ridicat restricţiile, iar oamenii se gândesc la vacanţe afară. E prima lună când vedem o scădere a gradului de ocupare, faţă de 82% anul trecut

Autor: Miruna Diaconu 12.04.2022

♦ Grand Balvanyos Resort are în desfăşurare o extindere a hotelului existent de 120 de camere ♦ Este vorba de un proiect destinat familiilor cu copii, prin care vor fi construite încă 50 de camere ♦ De asemenea, va fi extins centrul spa şi va fi amenajat un loc de joacă pentru copii ♦ Valoarea proiectului este de aproape 10 mil. euro, din care 30%  din sumă vine de la guvernul maghiar, care finanţează mai multe proiecte din ospitalitate în zona Transilvaniei.

Lorand Szarvadi, proprietarul complexului Grand Hotel Balvanyos din judeţul Covasna, spune că odată cu ridicarea restricţiilor, turiştii români se gândesc la a merge în vacanţe în afara ţării, astfel că turismul intern va fi afectat, cel puţin temporar. După ridicarea restricţiilor, hotelul Balvanyos a înregistrat un grad mediu de ocupare de 50% pe final de martie-început de aprilie, în timpul săptămânii, faţă de 82%, media anului trecut. Antreprenorul este însă încrezător că situaţia e doar temporară.

„Noi, în timpul pandemiei, am trăit foarte bine din turiştii interni, care nu au mai avut posibilitatea să iasă din ţară. Anul trecut, am avut un grad mediu de ocupare de 82%, cu o capacitate maximă de 120 de camere. Acum, când iar s-au deschis graniţele şi s-au ridicat restricţiile, oamenii se gândesc la vacanţe de vară în Grecia sau Spania, iar vacanţa de primăvară nu e o necesitate. E prima lună când am ajuns la 50% grad de ocupare în timpul săptămânii, dar weekendul e plin în continuare“, spune Lorand Szarvadi, proprietar Grand Hotel Balvanyos, în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor: Cum facem economia să funcţioneze în continuare?, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.

Hotelul nu depindea foarte mult nici înainte de pandemie de turiştii străini, care reprezentau doar 12% din totalul sosirilor, însă acest procent a scăzut până la 5% în ultimii doi ani. Lorand Szarvadi speră ca anul acesta, numărul de vizitatori străini să crească până la 10% din totalul de turişti care vor ajunge la Balvanyos.

Compania care administrează resortul din Covasna are în desfăşurare un proiect de extindere atât a capacităţii de cazare, cât şi a spaului şi crearea unui loc de joacă pentru copii. Proiectul va fi destinat familiilor cu copii.

„Va fi un corp hotelier separat, unde vor fi cazate familiile cu copii mai mici. Micul dejun va fi servit separat petru ei, va fi şi un loc de joacă. Zona nouă de spa va măsura tot 2.000 mp, cât e şi actualul spa. Investiţia ajunge la 9-10 mil. euro. O parte din sumă vine din fonduri de la guvernul Ungariei, care participă la opt dezvoltări hoteliere în Transilvania, pentru menţinerea forţei de muncă de etnie maghiară în aceste locuri. E vorba de 30% din sumă“, explică antreprenorul.

Noul proiect va fi un corp independent, legat cu un tunel de corpul central. El va dubla suprafaţa destinată pentru activităţi spa-wellness şi va mări capacitatea de cazare de la 120 de unităţi, la circa 200. Proiectul ar urma să fie finalizat în perioada Sărbătorilor Pascale din 2023.

Balvanyos Resort a încheiat anul trecut cu afaceri de 8 milioane euro (40 mil. lei), după o creştere de 40% a afacerilor faţă de anul de referinţă 2019, cel mai bun an al com­paniei. Pentru anul acesta, Lorand Szarvadi estimează încasări de circa 10 milioane de euro.

Pe lângă proiectul de extindere din Covasna, antreprenorul urmează a deschide un al treilea restaurant în Bucureşti. Lorand Szarvadi administrează în Bucureşti restaurantele Gastrolab, din Piaţa Victoriei, şi Fork, din cadrul Ana Tower.

„Cel de-al treilea restaurant va fi într-o zonă centrală, Calea Victoriei sau Ateneu, şi va fi un concept diferit faţă de celelalte două. Fiecare se va adresa unui anumit tip de client“, explică el.

El a deschis recent şi wine bar cu magazn în zona Pipera sub brandul INdiVINO.

Totodată, antreprenorul plănuieşte un proiect în zona de ospitalitate, a cărui construcţie va începe în anii următori şi va veni cu un concept diferit faţă de Balvanyos Resort.

„Avem un alt proiect depus pentru fonduri europene, suntem pe lista de rezerve. Este un proiect cu un spa reinterpretat, un spa natural, care va avea tehnologie nouă, un amfiteatru în aer liber, 16 bungalouri şi un corp hotelier. Am depus proiectul, am obţinut un punctaj cu care ne-am calificat, dar momentan suntem pe lista de rezerve. Terenul pe care ar urma să fie amplasat aecesta este la 2 km de hotel, la Băile Balvanyos, are 12 hectare“, mai spune Lorand Szarvadi.