(P) Finanţarea afacerilor în vremuri de criză: Factoringul - o soluţie accesibilă, dar prea puţin utilizată

Autor: Publicitate 11.04.2022

Conducerea unei afaceri este mereu însoţită de provocări, însă în actualul context economic, caracterizat de numeroase riscuri, managementul eficient al lichidităţii devine, alături de menţinerea profitabilităţii, o condiţie esenţială pentru a asigura supravieţuirea oricărei companii.

Anticiparea dificultăţilor financiare şi a soluţiilor disponibile

Multe afaceri se vor confrunta, în perioada următoare, cu creşterea costurilor de derulare a activităţii, pe de-o parte, şi cu scăderea puterii de cumpărare a clienţilor, pe de altă parte. De aceea, antreprenorii trebuie să poată atrage, uşor şi rapid, fondurile necesare pentru plăţile curente de salarii, taxe, stocuri sau pentru alte resurse necesare în activitatea lor.

Ei ar trebui să fie bine familiarizaţi cu metodele aflate la dispoziţia lor pentru a menţine un cash-flow pozitiv. Doar astfel afacerile vor reuşi să rămână competitive şi să-şi păstreze potenţialul de creştere în condiţii economice adverse.

O întrebare pe care o vor primi frecvent contabilii de la clienţii lor în această perioadă va fi, probabil: “Care sunt cele mai bune soluţii pentru îmbunătăţirea lichidităţii?”

Metodele tradiţionale de finanţare a afacerii

Întreprinderile mici şi mijlocii din România au la dispoziţie o multitudine de surse de finanţare. Totuşi, posibilitatea de a le accesa pe unele dintre acestea depinde, într-o bună măsură, de istoricul financiar al beneficiarilor şi de capacitatea lor administrativă.

Cele mai populare printre IMM-uri sunt formele tradiţionale de finanţare a activităţilor curente. Acestea includ cel mai adesea apelarea directă la bănci, la investitori privaţi sau la diverse programe de finanţare guvernamentale. Deşi aceste soluţii continuă să fie utilizate de multe ori ca primă opţiune, ele nu sunt lipsite de unele neajunsuri.

Dezavantajele soluţiilor tipice de finanţare

Oricine a apelat vreodată la o bancă pentru o linie de credit, cunoaşte cu siguranţă procesul birocratic care însoţeşte, invariabil, acest demers. Nici costurile ridicate ale acestei metode de finanţare nu pot fi neglijate! Acestea sunt generate, în primul rând, de salariile aferente resurselor umane implicate, de exemplu, în procesarea documentaţiei şi realizarea analizelor de bonitate.

La ele se adaugă costurile de oportunitate asociate procesului cronofag. Astfel, din momentul aplicaţiei până când împrumutul ajunge efectiv în conturile beneficiarului, se poate scurge un timp îndelungat. 

În cazul solicitării finanţării de la investitorii privaţi, lucrurile pot fi şi mai complicate. Sondarea ofertelor de finanţare se face adesea individual, iar procesul nu este unul standardizat. În acest context, costurile finanţării pot deveni inaccesibile, în special în cazul companiilor mici.

Metodele alternative de finanţare a afacerii, mai avantajoase

Din fericire, soluţiile de finanţare alternativă disponibile în prezent pe piaţa din România au evoluat. O astfel de soluţie este iFactor, care spre deosebire de formele tradiţionale, se pliază mult mai bine pe nevoile specifice IMM-urilor, oferind un grad ridicat de flexibilitate şi degrevând beneficiarii de povara birocraţiei excesive, asociată soluţiilor clasice.

Pe platforma iFactor firmele pot primi oferte de factoring prin licitarea facturilor de către diverse bănci, IFN-uri sau investitori privaţi. Tehnologia utilizată face ca procesul de evaluare să fie mai rapid în comparaţie cu furnizorii tradiţionali de pe această piaţă, facilitând accesul la finanţare.

Factoringul, o formă de finanţare alternativă prea puţin utilizată

Metodele disponibile de îmbunătăţire a cash-flow-ului sunt diverse şi variază de la o afacere la alta. Lichiditatea se traduce însă, în primul rând, prin capacitatea unei companii de a-şi converti resursele proprii în fondurile necesare onorării obligaţiilor sale financiare pe termen scurt. Astfel, o metodă foarte bună de a creşte lichiditatea afacerii este factoringul.

Ce înseamnă factoringul, în termeni simpli?

Factoringul este o operaţiune accesibilă prin care creanţele unei companii (în special cele aferente facturilor pentru bunurile şi serviciile vândute), pot fi imediat convertite în bani.

În esenţă, el constă într-un contract comercial de creditare la care participă o entitate specializată în finanţarea facturilor emise cu termen de plată, numită factor (bancă sau IFN) şi o societate comercială (furnizor de bunuri şi servicii cu plata la termen) interesată să-şi asigure capitalul de lucru, denumită aderent.

Care sunt principalele avantaje ale factoringului?

În primul rând, factoringul este o formă de finanţare mai simplă şi mai rapidă faţă de creditele tradiţionale. Astfel, în loc să treacă printr-un proces complex de aprobare a creditului, compania care are nevoie de fonduri îşi vinde unui terţ creanţele aferente facturilor emise în schimbul unui preţ. Acesta include dobânda aferentă finanţării şi comisionul de factoring, perceput pentru serviciile de administrare a creanţelor şi, uneori, pentru acoperirea riscului de neplată.

Prin această operaţiune, beneficiarul obţine imediat banii necesari pentru activitatea sa curentă, fără să fie nevoit să aştepte perioade îndelungate pentru aprobarea creditării şi transferul fondurilor.

Soluţii moderne pentru cei interesaţi de factoring

Cum ar putea obţine o companie care optează pentru această metodă de finanţare cele mai bune oferte de factoring, cât mai simplu şi cu costuri administrative minime?

În acest scop, iFactor pune la dispoziţia antreprenorilor o platformă online prin intermediul căreia facturile pentru care se doreşte finanţare pot fi licitate simultan de către mai multe bănci şi investitori privaţi.

Astfel, prin intermediul platformei iFactor, companiile interesate au posibilitatea să aleagă cea mai convenabilă ofertă dintre cele ale potenţialilor parteneri şi să-şi finanţeze astfel afacerea în condiţii avantajoase. Astfel, ele pot să optimizeze raportul calitate/preţ al serviciilor de factoring contractate şi să-şi convertească rapid şi accesibil facturile emise în capital de lucru.

Alte avantaje ale factoringului

Delegarea administrării şi colectării creanţelor către companii specializate oferă însă şi alte avantaje:

De asemenea, factoringul permite obţinerea unei finanţări chiar în lipsa unor garanţii, evitând un obstacol adesea semnificativ. 

Unde puteţi obţine mai multe detalii despre factoring?

Dacă încă nu sunteţi convinşi de avantajele acestei forme de finanţare, pe pagina iFactor puteţi afla de ce accesarea unei platforme dedicată activităţilor de IMM factoring ar putea fi soluţia potrivită pentru compania dumneavoastră.