Bilanţul tragediei din Mariupol: Peste 10.000 de civili au murit

Autor: Dorin Oancea 12.04.2022

Cel puţin 10.000 de civili au murit în Mariupol de la începutul războiului, a declarat primarul oraşului, conform BBC. 

Primarul Vadym Boychenko a adăugat că în Mariupol mai sunt încă 120.000 de civili. Aceştia au nevoie urgentă de alimente, apă şi medicamente, a adăugat el.

Boychenko a mai spus că a primit rapoarte potrivit cărora ruşii ar fi colectat cadavre şi le-ar fi depozitat în frigidere într-un centru comercial imens.

"Au sosit crematorii mobile sub formă de camioane: îl deschizi, iar înăuntru este o ţeavă şi aceste cadavre sunt arse", a spus el.

BBC nu a reuşit să verifice afirmaţiile primarului, care a declarat pentru Associated Press că se bazează pe mai multe surse.