Emisiunea ZF Deschiderea de Astăzi. Adrian Ilie, CEO al Synergetics Corporation: Vrem să ne listăm la bursă în iunie

Autor: Eduard Ivanovici 14.04.2022

♦ În urma listării, free float-ul va fi de 18,18% ♦ Compania îşi propune o dublare a afacerilor în 2022.

După finalizarea plasamentului privat de acţiuni, care a început pe 11 aprilie, Synergetics Corporation, companie de servicii de date geospa­ţiale, management al teritoriului şi planificare urbană, plănuieşte să se listeze în luna iunie la BVB.

„Plasamentul privat a început luni şi deja au subscris investitori. Calendarul este fixat până în data de 29 aprilie, însă sperăm că se va închide mai repede decât data-limită. Listarea va fi undeva în luna iunie, iar în toată această perioadă vom încerca să explicăm şi mai bine care este planul nostru de afaceri şi ce aşteptări avem pe termen mediu şi lung“, a spus Adrian Ilie, CEO şi cofondator al Synergetics Corporation, în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de astăzi.

În cadrul plasamentului privat, Synergetics vrea să atragă 5 milioane de lei cu scopul finanţării proiectelor de dezvoltare ale societăţii. Intermediarul ales de companie este BRK Financial Group.