Veşti bune pentru cei care călătoresc în străinătate: Aceştia vor beneficia de roaming gratuit pe teritoriul UE până în 2032

Autor: Alexandru Nanu 24.04.2022

 

În această săptămână, liderii europeni au convenit să extindă roaming-ul, fără taxe suplimentare, în Uniunea Europeană până în anul 2032, ceea ce înseamnă că consumatorii vor putea folosi internetul, efectua apeluri şi trimite mesaje text fără costuri suplimentare.

Noul regulament va prelungi până în 2032 sistemul existent, care prevede că cetăţenilor nu li se pot aplica taxe suplimentare pentru apelurile efectuate sau datele utilizate în timpul călătoriilor în interiorul UE, şi va oferi, de asemenea, noi avantaje consumatorilor.

Cetăţenii vor putea să efectueze apeluri, să transmită mesaje text şi să utilizeze datele mobile atunci când călătoresc în interiorul UE fără costuri suplimentare şi la acelaşi nivel de calitate ca în ţara lor de origine.

Ei vor avea şi un acces mai bun la comunicaţiile de urgenţă, indiferent de locul în care se află în Europa şi vor putea să primească informaţii clare referitoare la situaţia în care li s-ar putea percepe taxe suplimentare accidentale pentru un serviciu utilizat în roaming.

Actualul regulament urma să expire la data de 30 iunie 2022.

Noul regulament va intra în vigoare la 1 iulie 2022 şi va expira la data de 30 iunie 2032 . Facilităţile privind roaming-ul au fost introduse în UE în 2017.