Deloitte a asistat Romgaz în contractarea creditului de 325 mil. euro de la Raiffeisen Bank, care acoperă o parte din achiziţia acţiunilor Exxon în proiectul de gaze de la Marea Neagră

Autor: Cristina Bellu 15.04.2022

Deloitte România a asistat Romgaz, cel mai mare producător de gaze naturale din România, deţinut în proporţie de 70% de statul român, în obţinerea creditului de 325 de milioane de euro de la Raiffeisen Bank, care va fi folosit pentru finanţarea parţială a preluării acţiunilor Exxon Mobile Exploration and Production Romania Limited (EMEPRL), care deţine 50% din proiectul de gaze de la Marea Neagră Neptun Deep.

„Acest acord constituie prima etapă de finanţare necesară Romgaz în contextul proiectului Neptun Deep, urmând ca după finalizarea tranzacţiei de achiziţie a acţiunilor EMEPRL să demarăm formalităţile asigurării viitoarelor finanţări necesare grupului Romgaz pentru dezvoltarea proiectului Neptun Deep”, spune Răzvan Popescu, Director Economic, Romgaz.

Facilitatea de împrumut a fost acordată pe o perioadă de cinci ani şi este corelată cu performanţa financiară generală a Romgaz.

Practica de consultanţă financiară a Deloitte România a asigurat asistenţa în vederea identificării surselor de finanţare necesare şi în procesul de obţinere a împrumutului de la Raiffeisen Bank. Echipa implicată a fost formată din Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Florin Păunescu, Director, care a coordonat întregul proiect de asistenţă în vederea obţinerii finanţării, Marius Vasilescu, Director, Angelos Fragkos, Manager, Ruxandra Vasile, Associate, şi Mihai Grădinescu, Associate.

„Semnarea acestui contract, care probabil este unul dintre cele mai mari contracte de împrumut încheiate în ultimul timp, arată că există atât necesar, cât şi capacitate de finanţare, şi că piaţa românească merită toată atenţia din partea tuturor jucătorilor”, spune Radu Dumitrescu, Partener Coordonator Consultanţă Financiară, Deloitte România.

Romgaz a anunţat că, după finalizarea acestei tranzacţii, îşi propune să asigure dezvoltarea şi exploatarea zăcămintelor cu potenţial comercial din perimetrul Neptun Deep în cel mai scurt timp posibil, etape pentru care va avea nevoie de finanţări suplimentare.

Tranzacţia în urma căreia Romgaz va prelua acţiunile ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited a fost aprobată în decembrie 2021 de către acţionarii producătorului de gaze naturale pentru un preţ de achiziţie de 1,06 miliarde de dolari şi urmează să fie semnată după ce va obţine aprobarea Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor în data de 28 aprilie 2022.

Finalizarea acesteia este condiţionată de îndeplinirea anumit condiţii şi este estimată pentru al doilea trimestru al anului. În prezent, proiectul de mare adâncime Neptun Deep, cu zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi, este deţinut în cote egale de ExxonMobil şi OMV Petrom.