Dobânzile la creditele ipotecare din SUA au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimul deceniu

Autor: Bogdan Cojocaru 18.04.2022

Costul anual de achiziţie a unei locuinţe tipice în SUA a crescut cu mai mult de o treime în ultimul an, însă cererea a rămas robustă, scrie The Wall Street Journal. Rata de dobândă pentru cel mai popular credit ipotecar, cel pe 30 de ani, a atins 5% pentru prima dată după 2011, potrivit companiei de credite Freddie Mac, deţinută de guvern. În urmă cu 15 luni, aceste dobânzi erau la cel mai scăzut nivel din istorie. Piaţa ipotecară americană este supraîncinsă, spun analiştii, însă este puţin probabil ca scumpirile să aducă o relaxare în viitorul apropiat. Cei mai mulţi experţi nu cred că dobânzile vor urca mai mult de atât.