Fondurile naţionale şi cele europene ar trebui acordate pe domenii de activitate şi nu pe coduri CAEN. Florin Jianu, preşedinte al CNIPMMR: Aş vrea să văd un parlamentar care la sfârşitul mandatului va spune că a simplificat 30 de legi, nu a introdus alte 30

Autor: Miruna Diaconu 18.04.2022

Dumitru Luca, preşedinte ANAT, spune că unele companii au fost respinse în programele privind acordarea de fonduri companiilor din turism pe motiv că au primit licenţa pe un cod CAEN, deşi codul respectiv includea şi un cod eligibil.

Fondurile naţionale şi cele europene destinate companiilor locale ar trebui acordate pe criterii de eligibilitate care ţin cont de do­meniul de activitate şi nu de co­du­rile CAEN, existând proble­me în acest sens în ultimii ani, au fost de părere repre­zentanţii Aso­ciaţiei Companiilor de Distribuţie de Bu­nuri din România (ACDBR), Con­si­liului Naţional al între­prinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) şi ai Aso­­ciaţiei Naţionale a Agen­ţiilor de Turism din România (A.N.A.T.).

În acest sens, reprezentanţii mediului privat cer decidenţilor politici, în special parlamen­tarilor, ca viitoarele programe privind fie fondurile naţionale, fie cele europene, să ţină cont de domeniile de activitate şi nu de codurile CAEN, care sunt mult mai specifice, iar unele companii nu se pot încadra doar din această cauză.  Dumitru Luca, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism, spune că unele com­panii au fost respinse în programele privind acordarea de fonduri com­paniilor din turism pe motiv că au primit licenţa pe un cod CAEN, deşi codul respectiv includea şi un cod eligibil. Însă, dacă ar fi luate în considerare domeniile de activi­ta­te, astfel de situaţii nu ar mai exista.