ZF IT Generation. Start-up Update. Cătălin Micu, project manager, Qoobiss - soluţii de verificare a identităţii în mediul online: În 2022 vrem să ajungem la 10 clienţi. Acum intrăm pe piaţa din Republica Moldova

Autor: Ioana Nita 20.04.2022

Printre clienţii actuali ai Qoobiss se numără instituţia financiară nebancară Credius şi Get’s Bet - firmă de pariuri sportive.

Start-up-ul local Qoobiss, care a dezvoltat un pachet complet de soluţii pentru verificarea identităţii în mediul digital şi automatizarea procesului de KYC (know your customer)), şi-a propus să ajungă anul acesta la un portofoliu de zece clienţi, în condiţiile în care acum se află în plin proces de a intra pe piaţa din Republica Moldova şi urmează să încheie totodată un parteneriat şi în Franţa. În prezent, Qoobiss are cinci clienţi în portofoliu, printre care se numără instituţia financiară nebancară Credius şi firma de pariuri sportive Get’s Bet.

„Noi nu ne-am limitat doar la piaţa din România. În momentul de faţă ne adresăm şi pieţei din Republica Moldova. Deja am adaptat soluţia noastră tuturor tipurilor de cărţi de identitate din Republica Moldova - sunt patru tipuri de cărţi de identitate şi încercăm să facem conexiunea şi cu Registrul Evidenţei Populaţiei din Republica Moldova. Asta ne-ar asigura o acurateţe mai mare în identificarea la distanţă a clienţilor. Suntem pe cale să şi semnăm cu câteva bănci importante din Republica Moldova şi cred că această soluţie va fi adoptată la unison de către toate băncile din Republica Moldova. Aplicabilitatea soluţiilor noastre este una destul de largă în industrii precum fintech - de aici sunt majoritatea clienţilor noştri, e-commerce, medical şi chiar şi industria jocurilor de noroc”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation, la rubrica Start-up Update, Cătălin Micu, project manager în cadrul Qoobiss.

El a adăugat că soluţiile Qoobiss vor fi adaptate şi pentru piaţa din Franţa, aceasta fiind cea de-a doua piaţă din străinătate în care se extinde start-up-ul românesc.

„Anul acesta am vrea să intrăm şi pe piaţa din Franţa - avem deja un parteneriat ce urmează a fi semnat, suntem în discuţii avansate. Noi am început cu România şi ne-am asigurat că soluţia noastră este perfect adaptată cărţii de identitate româneşti, asta am făcut şi pentru Republica Moldova, ne-am asigurat că soluţia este adaptată pentru fiecare tip de carte de identitate - este foarte important să avem o securitate în ceea ce priveşte citirea acestor cărţi de identitate, şi pentru Franţa vom face acelaşi lucru.”

Qoobiss a lansat încă de anul trecut soluţii pentru identificarea clienţilor de la distanţă, iar la începutul acestui an a adăugat şi o soluţie de înrolare a clienţilor în mediul digital.

„Am venit şi cu o soluţie de onboarding pentru a veni în întâmpinarea nevoilor clienţilor. Cu această soluţie de onboarding clientul nu mai trebuie să îşi dezvolte in-house toată partea de preluare a fotografiilor din actul de identitate şi selfie pentru comparare. Noi le punem la dispoziţie întreaga soluţie, începând de la soluţia de onboarding care presupune şi un formular prin care se pot colecta toate informaţiile necesare precum şi identificarea clientului la distanţă şi toate măsurile de cunoaştere a clientelei. Mai mult decât atât, între timp noi am venit cu soluţii adiţionale de validare a actului de identitate pentru că siguranţa este foarte impor­tantă pentru industriile în care sunt necesare aceste verificări. Într-adevăr în industria financiar-bancară este cea mai mare nevoie şi cei mai mulţi clienţi ai noştri sunt din această industrie fintech”, a explicat Cătălin Micu.