Rusia desfăşoară până la 20.000 de mercenari ai Grupului Wagner pentru a lupta în estul Ucrainei

Autor: Andrei Şerbănescu 20.04.2022

Kremlinul a angajat între 10.000 şi 20.000 de mercenari pentru a lupta în estul Ucrainei, inclusiv luptători de infanterie din Siria şi Libia, a declarat un oficial european, potrivit mai multor rapoarte din presă, scrie Business Insider.

Oficialul, care a vorbit cu reporterii la un briefing la Washington sub condiţia anonimatului, a spus că este dificil de precizat cu exactitate numărul de luptători din fiecare ţară, dar a menţionat că toţi au fost angajaţi de compania militară privată Wagner Group, a informat marţi The Guardian. 

„Ceea ce pot să vă spun este că avem date cu privire la un transfer de luptători din Siria şi Libia, în regiunea estică a Donbasului, mercenarii fiind folosiţi împotriva rezistenţei ucrainene”, a spus oficialul.

„În ceea ce priveşte capacităţile lor, este vorba de infanterişti”, a adăugat oficialul, potrivit Agenţiei France-Presse.

Rusia a desfăşurat anterior luptători sirieni în Ucraina, dar în număr mai mic. Pe 31 martie, câteva sute de mercenari sirieni au sosit în ţară, inclusiv soldaţi dintr-o divizie a armatei aliată ofiţerilor ruşi care sprijineau regimul Assad, a informat The New York Times.

Luna trecută, ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat că aproximativ 16.000 de voluntari din Orientul Mijlociu s-au înscris pentru a lupta în Ucraina. În acelaşi timp, serviciile secrete ucrainene au susţinut că Rusia a încheiat un acord cu comandantul libian Khalifa Haftar pentru a recruta mercenari, potrivit The Kyiv Independent.

Grupul Wagner, care are legături strânse cu preşedintele rus Vladimir Putin, a ajutat Moscova în transportul soldaţilor în Ucraina, potrivit The Guardian.

Creşterea numărului de mercenari vine după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat luni că Moscova a lansat o ofensivă reînnoită asupra regiunii Donbas.

Luni, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat că serviciile de informaţii americane arată că Rusia se pregăteşte pentru alte operaţiuni agresive în estul Ucrainei şi şi-a întărit trupele în regiune cu aproximativ 10 grupuri tactice. Majoritatea analiştilor sunt de părere că invazia din Ucraina va trece într-o nouă fază, cea a unul „război de uzură”.