Agenţia de marketing online Sinaps din Iaşi, afaceri de 1,1 mil. euro în 2021, plus 40%. Compania a deschis recent un birou în Capitală şi se află în proces de recrutare

Autor: Alexandra Cepăreanu 20.04.2022

Sinaps, agenţie de marketing online înfiinţată în 2013 la Iaşi, a înregistrat la finalul anului 2021 afaceri de 1,1 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 40% faţă de anul precedent, în urma tendinţei de creştere a mediului online din România, potrivit unui comunicat transmis de reprezentanţii companiei. În cadrul companiei lucrează în prezent o echipă de 47 de specialişti din Iaşi, Cluj, Bucureşti, Constanţa şi Braşov.

„2021 a însemnat pentru Sinaps o creştere a echipei şi a dezvoltării colegilor din middle management, dar şi o serie de automatizări a diverselor procese de rutină”, a spus George Răşchitor, general manager şi cofondator al Sinaps.

De asemenea, compania a deschis recent un birou în Bucureşti şi are în plan extinderea echipei.

,,Sediul din Bucureşti a fost o etapă firească pentru noi, acest pas fiind inclus încă de la început în planurile noastre. Un număr mare de clienţi din portofoliul nostru sunt din Bucureşti, astfel că am decis să distribuim o parte din resurse şi pentru o prezenţă fizică în Capitală. Focusul principal al noului sediu Sinaps va fi strâns legat de obiectivele generale de dezvoltare ale agenţiei - atragerea de noi clienţi şi menţinerea unei relaţii mai stabile faţă de actualii clienţi şi parteneri”, a adăugat George Răşchitor.

Planurile pentru anul în curs ale reprezentanţilor companiei mai vizează consolidarea locală a activităţii agenţiei, dar şi o creştere cu 50% a cifrei de afaceri, automatizarea şi eficientizarea proceselor de rutină şi consolidarea relaţiilor cu partenerii şi echipa.

În portofoliul de clienţi al agenţiei se numără branduri precum Lensa, F64, Miele, Zenyth, Editura Litera, Antibiotice Iaşi, Brikston, Zorile Store, Ramada Iaşi, Kalapod şi alţii. În cei nouă ani de activitate, agenţia Sinaps a administrat campanii de marketing online pentru peste 1.000 de clienţi, au mai transmis reprezentanţii companiei.