Adrian Câciu: Datoria publică nu va trece de 49,8% din PIB

Autor: Dorin Oancea 21.04.2022

Ministrul Finanţelor Adrian Câciu s-a arătat încrezător joi că datoria publică nu va trece în acest an de pragul de 50% din PIB, situându-se la nivelul prevăzut de 49,8% din PIB.

„Pe prognozele care sunt acum şi pe cale care vor apărea săptămâna viitoare, datoria va fi sub 50% din PIB”, a spus Câciu, la finalul şedinţei de Guvern. „Ceea ce vedem este conjunctural şi se raportează la PIB-ul anului trecut. Să nu uităm că economia funcţionează în prezent şi în viitor. Raportatea la trecut poate produce interpretări”, a adăugat el.

Datele privind datoria publică a României arată o creştere a indicatorului, care era, la sfârşitul lui februarie de 596,899 miliarde de lei, în creştere cu 20,2 miliarde de lei faţă de începutul anului. Datoria reprezintă 50,6% din PIB faţă de 48,9% din PIB cât era la finalul anului 2021.

În context, ministrul a respins posibilitatea îngheţării salariilor în sectorul bugetar, dar a admis că va continua reforma în acest sector, reformă asumată şi în PNRR. Ministrul a vorbit despre nevoia creşterii economiei. „Dacă lăsăm economia să nu crească în acest an, vom avea probleme în cascadă: datoria publică raportată la un PIB mai mic, scăderea puteerii de cumpărare sau falimente. Nu stăm în această situaţie, pentru că venim cu stimuli importanţi”, a spus el.

Ministrul spune că majorarea PIB din acest an poate respecta estimarea din construcţia bugetului pe acest an, de 4,3%, în contextul în care organismele financiare internaţionale şi-au redus estimările de creştere economică pentru România, pe fondul conflictului din Ucraina.

Pentru reducerea dobânzilor la care se împrumută statul în acest moment, soluţia, spune ministrul Finanţelor, este îmbunătăţirea ratingului de ţară şi reducerea inflaţiei.