Euroins a trimis la ASF planul de redresare în termenul legal după sancţiunea de la finalul anului 2021. Până la final de iunie 2022, Euroins trebuie să aplice acest plan sub monitorizarea ASF

Autor: Mircea Nica 22.04.2022

În perioada legală de şase luni de la primirea deciziei, respectiv până la data de 30.06.2022, ASF monitorizează îndeplinirea planului de redresare al Euroins, respectiv restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă necesarul de capital de solvabilitate (SCR), după cum a transmis ASF.

Euroins România, de­venit acum cel mai mare jucător atât la ni­velul pieţei asigu­rărilor, cât şi pe zona RCA, înlocuind City Insurance care este în procedură de faliment, are timp până la finalul lunii iunie 2022 pentru a implementa planul de redre­sare pe care l-a trimis la Auto­ritatea de Supraveghere Finan­ciară (ASF), în urma sancţiunilor din luna decembrie 2021, au transmis reprezentanţii ASF pentru ZF.

„Planul de redresare, elaborat de societatea Euroins România, în baza prevederilor deciziei ASF din data de 21.12.2021, a fost transmis în termenul legal prevăzut, respectiv de două luni de la primirea deciziei. În prezent, planul este în derulare, urmând ca în perioada legală de şase luni de la primirea deciziei, respectiv până la data de 30.06.2022, să monitorizăm îndeplinirea acestuia, respectiv restabilirea nivelului fondurilor proprii eligibile care acoperă necesarul de capital de solvabilitate (SCR)“, au explicat reprezentanţii ASF.