Doi medici, Adriana şi Florin Gomotîrceanu, au pus bazele unei reţele cu patru policlinici şi a unui spital în Târgu-Mureş, cu 95 de paturi pe internare continuă

Autor: Mirabela Tiron 26.04.2022

♦ Centrul Medical TopMed, cea mai dinamică firmă din sănătate, potrivit Anuarului ZF Cele mai dinamice companii din România, a crescut de la 8 mil. lei şi 138 de salariaţi în 2016 la 77 mil. lei în 2021 şi 300 de oameni în prezent.

Compania Centrul Medical TopMed din Târgu-Mureş, aflată în top 20 jucători privaţi pe piaţa de sănătate, şi pe primul loc în topul celor mai dinamice, afacere fondată de doi medici, a finalizat anul  trecut cu afaceri de 76,6 milioane de lei, faţă de 45 mil. lei anul anterior, arată datele publice de la mfinante.ro.

„(...) În 1996 mi-am obţinut competenţa de ecografie la UMF Cluj-Napoca la primul examen organizat naţional. 1996 este şi anul în care am înfiinţat Topmed ca un cabinet privat de medicină internă şi ecografie, fiind convinsă că medicina se poate face şi altfel, cu dorinţa de a rezolva într-un mod optim problemele medicale ale pacienţilor care mi se adresează cu ajutorul  cunoştinţelor medicale acumulate şi a unei tehnologii nou apărte“, a declarat pentru ZF medicul Adriana Gomotîrceanu, cofondatorul companiei.

În prezent, reţeaua Top Med include un spi­tal în Târgu-Mureş, cu puncte de lucru la Reghin şi Sighişoara şi două policlinici în Târgu-Mureş, una în Reghin şi una în Sighişoara.