Băncile au dat drumul la provizioane, adică le-au trecut pe venituri. Din dobânzile la credite, veniturile încasate de bănci au stagnat, iar cheltuielile cu dobânzile la depozite au scăzut cu 14%

Autor: Claudia Medrega 27.04.2022

♦ Profitul sistemului bancar în 2021 a urcat la un maxim de 8,3 mld. lei, cu 60% peste câştigul din 2020 ♦ Veniturile nete din comisioane au avut un salt de peste 19% ♦ Venituri nete din dobânzi au avansat cu doar 3,3% ♦ Cheltuielile cu dobânzile remunerate de bancheri pentru depozitele clienţilor au fost de circa 6 ori mai mici decât sumele încasate din dobânzile la credite.

Majoritatea băn­cilor mari pre­zente pe piaţa româ­nească au raportat creşteri consistente ale profiturilor în 2021, de 20-70% sau chiar le-au dublat faţă de câştigurile din 2020. Iar profitul la nivelul sistemului bancar a atins un record de 8,3 mld. lei.

Întrebarea este cum au reuşit băncile să obţină profituri record în pandemie în condiţiile în care dobânzile au fost încă mici. O influenţă consistentă asupra creşterii câştigurilor băncilor în 2021 a venit din costuri mai mici cu riscul, respectiv din reversarea unor pro­vizioane, adică trecerea acestora pe venituri, după ce în 2020 cos­turile mari cu riscul, respectiv banii puşi deoparte pentru aco­perirea creditelor neperfor­mante poten­ţiale, presau pe câştigurile băncilor.

Toto­dată, anul trecut s-a înre­gistrat şi creşterea creditării şi a  veniturilor. Veniturile nete din dobânzi, cea mai importantă resursă de profit a băncilor, au continuat să crească şi în 2021, însă rata de majorare a ajuns la doar 3,3%, până la aproape 16 mld. lei, în condiţiile în care creditarea a crescut cu un ritm mediu de 10,7%, după cum reiese din datele transmise de BNR la solicitarea ZF.