ANALIZĂ ZF. Încă zece ani pe plus: cererea de benzină şi motorină va continua să crească până în 2030, deşi mobilitatea electrică este foarte la modă. La motorină, 2021 a adus vânzări record

Autor: Roxana Petrescu 27.04.2022

♦ Gradul de motorizare încă redus al României în comparaţie cu celeltate state europene creează premisele viitoarei creşteri pentru cererea de benzină şi motorină, abia după 2030 urmând a fi vizibil impactul mobilităţii electrice ♦ Creşterea va veni însă la pachet cu investiţii în zona de retail care vor schimba un pic clasicul mers la pompă.

Potrivit datelor provizorii pentru 2021 furnizate de Institutul Naţional de Statistică (INS) anul trecut consumul de motorină a fost de 6,2 milioane de tone, cu 18% mai mare faţă de cel din 2020 şi peste cel din 2019, astfel că cel puţin pe acest segment impactul crizei sanitare a fost pe deplin absorbit. Pe zona de benzină, cererea a fost de aproape 1,3 milioane de tone, peste cea din 2020 şi uşor mai mică faţă de cea din 2019. Această revenire per ansamblu a cererii s-a suprapus şi peste creşterea preţurilor, dar la final apetitul de mişcare a fost mai mare decât scumpirile aplicate.

„În 2021, comparativ cu 2020, media cotaţiilor Platts exprimate în USD (moneda de referinţă) a înregistrat o creştere de 60% pentru motorină, respectiv, o creştere de 75% pentru benzină. În monedă naţională, cotaţia internaţională a motorinei a crescut cu 57%, iar cotaţia internaţională a benzinei a crescut cu 72% faţă de anul 2020“, se arată în datele publicate de Rompetrol Rafinare, companie membră a grupului KMG International, care administrează cea mai mare rafinărie din România, Petromidia.