Altius, companie care activează în domeniul medicinei veterinare, controlată de Marius Diaconu, şi-a relocat birourile în clădirea One Tower din Capitală

Autor: Cristina Bellu 28.04.2022

Altius, companie din domeniul medicinei veterinare, şi-a relocat sediul în clădirea One Tower, din cadrul dezvoltării multifuncţionale One Floreasca City, unde, începând cu luna aprilie, a închiriat 690 de metri pătraţi de spaţii de birouri.

Fondatorul şi CEO-ul Altius este Marius Diaconu, un investitor activ cu o experienţă de peste 20 de ani în domenii precum piaţa imobiliară, IT, agricultură, entertainment, atât în Europa, cât şi în Asia şi Statele Unite şi care, din septembrie 2020, a fost numit membru în Consiliul de Administraţie al dezvoltatorului imobiliar One United Properties, care deţine proiectul One Floreasca City.

Clădirea One Tower este certificată LEED v4 Platinum Building Design and Construction, nivelul superior prevăzut de această certificare. Aceasta este completată de certificarea WELL Health-Safety, prin care se confirmă sănătatea şi siguranţa chiriaşilor la locul de muncă.

„Intenţia noastră este de a menţine birourile companiei pentru o durată lungă de timp în One Tower, încurajaţi fiind de faptul că această clădire este una care va rămâne un reper de modernitate şi sustenabilitate pentru mult timp de aici inainte”, spune Maria Dunăreanu, Director de Marketing al Altius.

În clădirea One Tower se află şi sediile companiilor McCann Worldgroup România, compania de consultanţă imobiliară CBRE, Sanador, firma de avocatură CMS România, grupul Element, companiile farmaceutice Egis şi Astellas, compania Saint Gobain.      

„Salutăm decizia companiei ALTIUS  de a-şi reloca birourile într-un spaţiu contemporan şi care oferă toate beneficiile unei clădiri riguros certificate”, spune Mihai Păduroiu, CEO Office Division One United Properties.

Clădirea de birouri One Tower oferă o suprafaţă închiriabilă totală de 24.000 mp