Business sportiv. Sportul de performanţă pierde în faţa fitnessului

Autor: Mirabela Tiron 29.04.2022

Fitnessul şi programele de aerobic generează afaceri mai mari decât bazele sportive, dacă se iau în calcul datele Registrului Comerţului. Centrele de fitness reprezentau un business de 312 milioane lei (64 mil. euro) pe piaţa locală, în creştere cu 5% faţă de anul anterior, arată datele oficiale de la Registrul Comerţului În comparaţie,  bazele sportive reprezentau în mod „oficial” un business de  doar 175 milioane de lei (36 mil. euro) în 2020 l Doar 122 de companii activau în mod oficial pe cod CAEN 9311 – activităţi ale bazelor sportive.

Aproape jumătate din cifra de afaceri era generată de centrele de fitness din Capitală. Cele 330 de firme din Bucureşti raportau afaceri de 152 milioane de lei (31 mil. euro) în 2020, în creştere cu 79% faţă de anul anterior, mai arată datele oficiale. În total pe această piaţă activau 1.800 de companii, care adunau 3.000 de angajaţi, potrivit ONRC.

Piaţa sălilor de fitness din România a început să se contureze la începutul anilor 2000, când pe lângă sălile deschise la parterul blocurilor şi cluburile private dezvoltate de antreprenorii independenţi, au pătruns operatori internaţionali.