Antreprenori locali. Ioan Teslaru, un antreprenor din Buhuşi, a ajuns la 1,7 mld. lei cu fabrica de plasă sudată Intertranscom

Autor: Alina-Elena Vasiliu 29.04.2022

Intertranscom Impex, un producător de plasă sudată cu o fabrică în Bacău, aproape şi-a dublat cifra de afaceri în 2021, ducând rezultatul la 1,7 miliarde de lei, în vreme ce profitul a crescut de peste patru ori faţă de 2020, până la 174,8 milioane de lei, arată cele mai recente date publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe.

Anunţurile recente de pe pagina de Facebook a companiei arată că aceasta se află în căutare de angajaţi, de la lucrători comerciali la şoferi de TIR, gestionari în depozit, mecanici, electricieni, stivuitorişti. În 2021, Intertranscom a ajuns la un număr de 358 de angajaţi, cu 57 mai mulţi faţă de media anului anterior, se arată la Ministerul de Finanţe.

Rezultatul spectaculos obţinut de Intertranscom în 2021 vine după ce în 2020, potrivit datelor oficiale, existau doar 19 firme antreprenoriale în România cu afaceri de cel puţin 1 miliard de lei, astfel că firma din Buhuşi şi-a făcut loc într-un „club“ restrâns al afacerilor locale care au depăşit această bornă.

Intertranscom deţine o fabrică de plasă sudată în Buhuşi şi dispune şi de un parc auto propriu format din camioane, punând la dispoziţie servicii de încărcare şi descărcare auto şi feroviară, potrivit datelor de pe site-ul de prezentare.