Scumpirea fără precedent a ţiţeiului triplează profitul Petrom şi urcă afacerile cu 145%, până la 12 mld. lei în T1/2022. Compania preconizează un preţ mediu al ţiţeiului Brent de 95 de dolari pe baril, faţă de 71 de dolari cu cât a lucrat în 2021

Autor: Liviu Popescu 02.05.2022

Petrom a încheiat T1/2022 cu vânzări de 12 miliarde de lei, faţă de 4,9 mld. lei în T1/2021, şi cu un profit net de 1,75 mld. lei, faţă de 573 mil. lei în primele trei luni ale anului trecut.

Valoarea veniturilor din vânzări consolidate a crescut cu 145% comparativ cu T1/2021, susţinută în principal de preţuri mai mari ale mărfurilor şi de volume mai mari ale vânzărilor de produse petroliere şi electricitate.