Austriecii de la PORR Construct, în bilanţul pentru 2021: România a avut rezultate bune, numărul angajaţilor a crescut, dar evoluţia construcţiilor depinde de războiul din Ucraina

Autor: Alina-Elena Vasiliu 03.05.2022

♦ Pe piaţa locală, PORR Construct a câştigat anul trecut contractul pentru realizarea secţiunii 4, cu o lungime de circa zece kilometri, din autostrada Sibiu-Piteşti, parte a coridorului IV paneuropean. Proiectul presupune construirea a 12 poduri, treceri şi viaducte.

România s-a numărat printre ţările cu cele mai bune rezultate din grupul austriac din construcţii PORR Construct, potrivit celui mai recent raport financiar, aferent anului 2021.

„România a înregistrat o creştere foarte bună atât în construcţiile de clădiri, cât şi în cele de infrastructură. Valoarea proiectelor a crescut cu 53,3%, până la 668 de milioane de euro, fiind generată de o creştere puternică în construcţia de drumuri în România“, se arată în raport.

Pe piaţa locală, PORR Construct a câştigat anul trecut contractul pentru realizarea secţiunii 4, cu o lungime de circa zece kilometri, din autostrada Sibiu-Piteşti, parte a coridorului IV paneuropean. Proiectul presupune construirea a 12 poduri, treceri şi viaducte şi are o valoare de 130 de milioane de euro.