Cine sunt cei 7 care vor conduce până în 2026 consiliul de administraţie al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă din România, cu active de 125 mld. lei

Autor: Claudia Medrega 03.05.2022

♦ Alături de veteranii Horia Ciorcilă (preşedinte), Thomas Grasse, Ivo Gueorguiev, Vasile Puşcaş şi Mirela-Ileana Bordea, în boardul Băncii Transilvania au intrat şi doi noi membri, respectiv Florin Predescu Vasvari şi Lucyna Stanczak-Wuczynska  Banca nu a transmis informaţii privind acţionarii care i-au propus pe membri în boardul băncii, respectiv pe cine reprezintă aceştia  Banca Transilvania a ajuns în 2021 la active de 125 mld. lei şi un profit de  circa 1,8 mld. lei  Banca are o capitalizare de 15 mld. lei la BVB.

Un număr de cinci membri din consiliul de administraţie al Băncii Transilvania, cea mai mare bancă de pe piaţa locală după active, au obţi­nut un nou mandat din partea acţio­narilor, care s-au reunit în AGA în 28 aprilie, în timp ce doi oameni noi au intrat în boardul celei mai valoroase instituţii de credit de la bursă.

Concret, noul board al liderului sistemului bancar românesc în funcţie de activele gestionate, cu mandat până în 2026, este format din: Horia Ciorcilă (pre­şedinte), Thomas Grasse, Ivo Gueor­guiev, Vasile Puscaş, Mirela-Ileana Bor­dea şi cei doi noi membri Florin Predescu Vasvari şi Lucyna Stanczak-Wuczynska.

Banca Transilvania nu a transmis informaţii privind acţionarii/entităţile care i-au propus pe membri în boardul băncii, pe cine reprezintă aceştia, dacă este vorba despre BERD, fonduri de pensii, SIF-uri sau alţi acţionari.