Guvernul israelian a acceptat scuzele lui Vladimir Putin pentru afirmaţiile lui Serghei Lavrov privind originile lui Adolf Hitler

Autori: Mihai Draghici , Mediafax 05.05.2022

Premierul Israelului, Naftali Bennett, a acceptat scuzele preşedintelui rus, Vladimir Putin, referitoare la afirmaţiile controversate ale ministrului rus de Externe, Serghei Lavrov, despre originile lui Adolf Hitler.

"Premierul Naftali Bennett a vorbit astăzi cu preşedintele rus, Vladimir Putin. Premierul Israelului i-a prezentat preşedintelui Rusiei o solicitare umanitară de a examina diverse opţiuni pentru evacuarea persoanelor din combinatul Azovstal din Mariupol. Solicitarea a fost făcută ca urmare a conversaţiei pe care premierul Naftali Bennett a avut-o ieri cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski. Preşedintele Putin a promis să permită evacuarea civililor, inclusiv a civililor răniţi, printr-un coridor organizat de Naţiunile Unite şi de Crucea Roşie", anunţă Guvernul Israelului, conform unui comunicat postat pe site-ul oficial şi vizualizat de MEDIAFAX.

"În plus, cei doi lideri au discutat despre afirmaţiile ministrului de Externe Lavrov. Premierul a acceptat scuzele preşedintelui Putin pentru declaraţiile lui Lavrov şi i-a mulţumit pentru clarificarea atitudinii faţă de poporul evreu şi faţă de comemorarea Holocaustului. Premierul Bennett i-a mulţumit preşedintelui Putin pentru urările transmise cu ocazia celei de-a 74 aniversări a Zilei Independenţei Israelului", precizează Guvernul israelian.

Israelul l-a convocat pe ambasadorul Rusiei şi a anunţat că aşteaptă scuze pentru afirmaţiile făcute de Serghei Lavrov. Ministrul rus de Externe a fost întrebat într-un interviu acordat unui post de televiziune din Italia despre argumentaţia privind "denazificarea" Ucrainei, în contextul în care preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, are origini evreieşti. Serghei Lavrov a afirmat în acel interviu, potrivit cotidianului The Guardian: "Referitor la argumentul lui Zelenski despre ce denazificare poate fi vorba dat fiind că el este evreu, dacă îmi aduc bine aminte, s-ar putea să mă înşel, şi Hitler avea sânge evreiesc".