Le Figaro: Jill Biden, în România, pentru a vedea situaţia refugiaţilor / România, esenţială pentru Ucraina

Autor: Mihai Draghici 07.05.2022

Jill Biden, soţia preşedintelui SUA Joseph Biden, a efectuat o vizită în România, unde s-a întâlnit cu militari americani şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor care le oferă asistenţă umanitară refugiaţilor ucraineni, notează jurnalistul Paul Cozighian, într-un reportaj publicat în ziarul Le Figaro.

După ce s-a întâlnit cu militari americani la o bază aeriană NATO din Constanţa, Jill Biden s-a deplasat la Bucureşti, pentru a vorbi cu voluntari şi reprezentanţi ai organizaţiilor nonguvernamentale care se ocupă de preluarea şi asistenţa acordată refugiaţilor ucraineni care au fugit de război.

Katia, o refugiată aflată în capitala României, afirmă pentru cotidianul Le Figaro că i-ar fi plăcut să o întâlnească pentru Prima Doamnă a SUA pentru a-i mulţumi "pentru ceea ce fac Statele Unite pentru Ucraina". Tânăra de 24 de ani a ajuns în România la jumătatea lunii martie, cu fratele ei de 16 ani, dar fără părinţi, care au rămas la Odesa pentru a se ocupa de părinţii lor. În urmă cu zece zile, bunicul Katiei şi-a pierdut viaţa într-un bombardament. "Nu mai am lacrimi pentru a-l plânge şi, oricum, trebuie să privim spre viitor", afirmă ea. Iar românii au ajutat-o cât au putut de mult să uite de război. Graţie studiilor medicale şi cunoaşterii perfecte a limbii engeleze, a reuşit, prin contacte pe grupuri de WhatsApp, să îşi găsească un loc de muncă la Bucureşti, în mai puţin de trei săptămâni. Katia nu se aştepta la o asemenea primire în România, iar iniţial voia să meargă la Berlin, unde are prieteni. A ales acum să rămână în România, la fel ca alţi aproximativ 100.000 de compatrioţi, din totalul de 875.000.

Alături de Polonia, România se află în prima linie pentru oferirea de ajutor Ucrainei. Zilnic, pe pagina de Facebook "Uniţi pentru Ucraina" (pe care sunt înscrise 282.000 de persoane), sunt anunţuri pentru cazare, propuneri de lucru şi informaţii despre şcoli. În prezent, în România sunt aproximativ 30.000 de copii ucraineni, care fac studii fie online, fie în şcoli.

Oraşele Galaţi şi Constanţa au devenit puncte de tranzit, strategice şi providenţiale, pentru transporturile de cereale ucrainene spre Europa, iar Suceava este un veritabil centru european pentru distribuirea de ajutoare umanitare. "Prin poziţionarea sa geografică, România se găseşte de la începutul războiului în centrul fluxurilor permanente de care depinde supravieţuirea Ucrainei", notează cotidianul Le Figaro.