Clinica de oftalmologie AMA Optimex din Bucureşti, o afacere de familie, afaceri de 25,6 mil. lei anul trecut, plus 30%

Autor: Mirabela Tiron 10.05.2022

♦ Clinica este un business înfiinţat la începutul anilor ’90 de medicul oftalmolog Mircea Filip.

Clinica de oftalmologie AMA Optimex din Bucureşti, un business înfiinţat la înce­putul anilor ’90 de medicul oftalmolog Mircea Filip, a finalizat 2021 cu afaceri de 25,6 mil. lei, faţă de 19,5 mil. lei în 2020, arată datele publice de la Ministerul de Finanţe. Medicul oftalmolog Mircea Filip a pus bazele unei clinici de specialitate la înce­putul anilor ’90, când piaţa serviciilor medicale private era aproape inexistentă în România.

Businessul a pornit cu un cabinet de consultaţii şi un biomicroscop, iar în 1994, la trei ani după deschiderea cabinetului, familia Filip a decis să înfiinţeze şi un magazin de optică medi­cală, potrivit declaraţiilor ante­rioare ale  medicului. La finalul anilor ’90, a fost deschisă şi sala de operaţii, care a fost dotată cu un aparat Legacy – Alcon pentru chirurgia cataractei şi a unui microscop chirurgical Zeiss. Medicul oftalmolog Mircea Filip a dezvoltat acest business alături de soţia lui Amarelia Filip. Câteva mii de pacienţi se operează anual în clinica lui Mircea Filip, căruia între timp i s-a ală­turat şi fiul său, medicul Andrei Filip, potrivit ultimelor declaraţii.

În cadrul clinicii se realizează mai multe intervenţii, printre care operaţiile de cataractă şi intervenţii pentru reducerea dioptriilor.