Victor Gânsac, Mircea Varga şi Alexandru Mihailciuc formează Consiliul de Administraţie al Safetech Innovations pentru următorii doi ani. Compania de securitate cibernetică urmează să se transfere pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti

Autor: Cristina Bellu 10.05.2022

Compania românească de securitate cibernetică Safetech Innovations, listată pe piaţa AeRO a Bursei de Valori Bucureşti sub simbolul SAFE, anunţă numirea unui Consiliu de Administraţie, compus din trei membri – Victor Gânsac, co-fondator al Safetech Innovations, Mircea Varga, membru în Consiliul de Administraţie al TEILOR Holding şi Alexandru Mihailciuc, Global Head of Pre-Sales în cadrul UiPath.

Mandatele membrilor consiliului au o durată de doi ani, arată datele transmise marţi de reprezentanţii companiei.

Victor Gânsac a fost, de asemenea, numit Preşedinte al Consiliului de Administraţie.

„Safetech trece printr-o etapă de creştere accelerată pe fondul solicitărilor tot mai ridicate pentru soluţiile şi serviciile de securitate cibernetică furnizate de echipa noastră. Pentru anul 2022, vizăm venituri totale de aproximativ 44 milioane de lei şi un profit net de 10,1 milioane de lei. De asemenea, până la finalul anului avem în plan să fim operaţionali în toate cele trei pieţe unde avem sau vom avea filiale, respectiv Marea Britanie, Emiratele Arabe Unite şi SUA. În plus, ne propunem să ne extindem portofoliul de clienţi şi să demarăm procedura de  trecere pe Piaţa Principală, deoarece ne dorim să devenim un emitent atractiv şi pentru investitorii instituţionali. Prin urmare, aveam nevoie să aducem alături de noi parteneri cu experienţă aprofundată în domenii, precum cel financiar şi de vânzări”, explică Victor Gânsac, Preşedinte al Consiliului de Administraţie al Safetech Innovations.

Al doilea membru al Consiliului de Administraţie al Safetech Innovations, Mircea Varga este un executiv cu o experienţă profesională de peste 25 de ani în multinaţionale şi companii locale din diverse industrii, precum PwC România şi Ţiriac Group. Acesta deţine expertiză dovedită în domeniul M&A şi atragerea de capital, proiecte de transformare organizaţională, precum şi în proiecte de management al schimbării şi al crizelor organizaţionale. În ultimii doi ani, Mircea Varga s-a concentrat pe acordarea de consultanţă de specialitate către companii care vizează creşterea vânzărilor şi profitabilitatea companiei. În prezent, Mircea Varga este membru şi în Consiliul de Administraţie al TEILOR Holding, un grup de companii care include lanţul de magazine de bijuterii de lux, TEILOR, compania de intermediere financiară Invest Intermed GF IFN şi Teilor Invest Exchange.

Cel de-al treilea membru al Consiliului de Administraţie al Safetech Innovations, Alexandru Mihailciuc are o experienţă profesională de 17 ani în domeniul tehnologiei, fiind în prezent responsabil de coordonarea suportului tehnic al vânzărilor la nivel global în cadrul UiPath. Alexandru Mihailciuc este specializat în planificarea, dezvoltarea şi implementarea soluţiilor IT care vin în sprijinul companiilor ce urmăresc să îşi sporească capabilităţile de afaceri. Înainte de a se alătura UiPath în 2017, Alexandru Mihailciuc a deţinut diverse funcţii de conducere în cadrul companiei internaţionale, Genpact.

Compania urmează să demareze procesul privind transferul acţiunilor, prin pregătirea situaţiilor financiare istorice conform standardelor IFRS, care vor fi auditate de Baker Tilly.

Pe lângă numirea unui Consiliu de Administraţie, acţionarii au aprobat operaţiunea de acordare de dividende în numerar, în valoare totală de 4,15 mil. lei. Astfel, acţionarii care deţin acţiuni SAFE la data de 9 iunie 2022 vor fi eligibili pentru primirea unui dividend brut pe acţiune de 0,25 lei. În plus, acţionari au aprobat capitalizarea sumei de 9,97 mil lei şi emiterea unui număr de 49.875.000 acţiuni noi cu o valoare nominală de 0,2 lei/acţiune.

Prin această operaţiune, acţionarii Safetech care deţin acţiuni SAFE în data de 9 iunie 2022, vor primi trei acţiuni nou emise pentru fiecare acţiune deţinută. Ziua plăţii pentru dividendele în numerar este 16 iunie 2022, iar pentru acţiuni gratuite, 10 iunie 2022.

Safetech Innovations este listată pe piaţa AeRO începând cu 29 ianuarie 2021, iar din octombrie 2021 acţiunile SAFE sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori Bucureşti pentru piaţa AeRO. În 2021, Safetech Innovations a fost cea mai tranzacţionată companie de pe această piaţă.