Tatiana Popescu, Quadra Casa: Am investit 6,5 mil. euro în stocuri pentru a livra mai repede. În fiecare săptămână avem câte un proiect de peste 100.000 de euro. Firma Quadra Casa a realizat în 2021 un business de aproape 2 mil. euro, în creştere cu 67% faţă de 2020, potrivit datelor Ministerului Finanţelor

Autor: Bogdan Alecu 11.05.2022

Disponibilitatea materiilor prime şi a materialelor de construcţii pune presiune pe distribuitori, care trebuie să investească în stocuri pentru a garanta clientului un termen de livrare.

„Am decis din acest motiv să deschidem două noi showroomuri, unul în Floreasca şi un al doilea în Otopeni. Valoarea cumulată a investiţiilor este de peste 4 mil. euro plus stocuri de 6,5 mil. euro pentru a avea disponibile materialele cerute de clienţi. Termenul de livrare este tot mai mare, de aceea şi investim în stocuri. Furnizorii sunt din Europa – Spania, Italia şi Portugalia. Materia primă a devenit o problemă mare, dar lucrând cu grupuri mari, s-au organizat din timp. Stocurile sunt pentru dezvoltatori mici, showroomuri şi producţie – cei care fac blaturi de bucătărie, topuri de mese, producători de mobilier care zilnic au nevoie de câte două-trei plăci“, a spus Tatiana Popescu, managing partner, Quadra Casa.