ZF Agropower. Dan Iorga, cofondator al Honey Loriana Bio şi preşedintele Asociaţiei Produs în Brăila: „Sper să fie o piaţă bună pentru noi, ţinând cont că nu vor mai veni cantităţi mari de miere din Ucraina pe piaţa europeană şi sper să crească preţul“

Autor: Florentina Niţu 16.05.2022

România este o ţară competitivă pe piaţa europeană, pe locul al doilea în topul celor mai mari crescători de albine din UE, cu circa 2 milioane de stupi şi 23.000 de apicultori, iar acum poate suplini producţia din Ucraina pe piaţa mierii de albine, obţinând preţuri mai bune, consideră Dan Iorga, cofondator al Honey Loriana Bio şi preşedintele Asociaţiei Produs în Brăila.

„Sper să fie o piaţă bună pentru noi, având în vedere că suntem una dintre cele mai mari ţări producătoare de miere şi produse apicole, ţinând cont că nu vor mai veni cantităţi mari din Ucraina şi sper să crească preţul, dacă nu vine mierea din Argentina, care ar ţine preţul jos. Altfel, România este competitivă, numai că la promovare este defici­tară“, a spus Dan Iorga în cadrul emisiunii ZF Agropower, un proiect susţinut de Banca Transilvania.

El a menţionat că acum preţul mierii a ajuns 15 lei/kg la angro de la 9 lei/kg anul trecut, având o creştere de peste 65%, destul de mare pentru apicultorii români. Totuşi, antrepre­norul susţine că singurul mod prin care apicultorii pot să-şi promoveze marfa şi să o vândă la un preţ bun sunt târgurile şi maga­zinele româneşti din străinătate.

Însă, în lipsa Ucrainei, el spune că acum producă­torii de miere au o provocare în a găsi borcane. „Anul trecut ne-am făcut un stoc de borcane pentru miere, am avut noroc, pentru că anul acesta preţul a crescut cu 40%, căci cel mai mare exportator pe zona noastră e Ucraina şi vor mai apărea măriri de preţuri“, a explicat Iorga.

Acesta a precizat că pe piaţa din România există producători, dar nu fac borcane personalizate, iar clienţii sunt foarte atenţi la estetica lor.

Compania Honey Loriana Bio îşi va micşora în acest an profitul pentru a rămâne pe piaţă şi va investi mai puţin, a afirmat Iorga. El consideră că vin vremuri grele pentru producători, cu presiuni din afară care vor creşte preţurile la materii prime, iar ca antreprenor trebuie să ştii în ce coş pui banii.

O strategie, necesară crede el, este să intre în pieţe noi cu produsele, să meargă la cât mai multe târguri de profil şi să ajungă la cât mai mulţi clienţi. care să îi cunoască produsele, ce sunt vândute în prezent în toată ţara prin curier.

„Dacă nu creezi diversificare, nu poţi să trăieşti din vânzarea produselor apicole. Acum avem în portofoliu de la sosuri pentru bucătărie, pentru fripturi şi salate, bomboane de ciocolată cu polen şi lăptişor de matcă, produse pentru imunizare, cât mai multe sortimente de miere, mixt-uri de miere cu seminţe de chia, cu fulgi de ovăz, cu foiţe de aur. Avem şi o limonadă, cât şi hidromel, pe care îl comercializăm pe timp de iarnă, acum în cantităţi reduse, dar uşor-uşor încercăm să creştem şi să ajungem la cât mai mulţi clienţi cu produsele noastre“, a mai spus Dan Iorga.