First Bank, controlată de fondul american de investiţii J.C. Flowers, încheie 2021 cu profit net de 57 mil. lei. Veniturile operaţionale s-au majorat cu 7%, la 354 mil. lei, iar activele totale ale băncii s-au apropiat de 7 mld. lei

Autor: Cristina Bellu 11.05.2022

First Bank (fosta Piraeus Bank), deţinută de fondul american de investiţii J.C. Flowers, raportează profit de 57,1 milioane de lei pentru 2021, o creştere semnificativă faţă de perioada similară precentă, în timp ce veniturile operaţionale nete ale băncii au crescut cu 7% faţă de 2020, atingând valoarea de 354 milioane lei.

La finalul anului 2021, activele totale ale băncii depăşeau 6,9 miliarde lei, în timp ce capitalul propriu a ajuns la aproape 800 milioane lei, iar sursele atrase de la client se ridică la 5,2 miliarde lei, arată datele financiare transmise miercuri de oficialii instituţiei bancare.

Totodată, rata totală de adecvare a capitalului a ajuns la 23,14%, iar rata lichidităţii a fost cu mult peste 200%.

”Rezultatele financiare din 2021 reflectă o performanţă financiară importantă, iar prin măsurile pe care le-am adoptat, am atins un nivel puternic de capitalizare şi lichiditate. Continuăm să rămânem aproape de clienţii noştri, oferind soluţii financiare personalizate şi eficiente, cu un grad ridicat de digitalizare, dar păstrând mereu componenta umană”, spune Henk Paardekooper, CEO al First Bank.

În perioada ianuarie-decembrie 2021, valoarea creditelor acordate a înregistrat o evoluţie semnificativă pe toate segmentele de clienţi, First Bank ajungând la un portofoliu de credite de 4,1 miliarde lei, în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Un ritm mai susţinut este remarcat în special în zona de creditare pentru IMM-uri, unde s-a înregistrat o creştere de 16% faţă de anul 2020, influenţată pozitiv de aderarea First Bank la programele de sprijin guvernamentale.

De asemenea, First Bank s-a alăturat programului IMM Invest în al doilea an de dezvoltare, cu fonduri de 329,29 milioane lei alocate pentru 2021, în creştere cu 46,39% faţă de anul precedent.

Raportul cost-venituri s-a îmbunătăţit şi a atins 79% în 2021, comparativ cu 93% în 2020, datorită eficienţei operaţionale sporite ca urmare a investiţiilor în digitalizare şi automatizare a proceselor. Rentabilitatea operaţională ridicată permite băncii să investească în proiecte şi campanii cu valoare adăugată care vizează îmbunătăţirea experienţei clienţilor şi creşterea portofoliului de credite.

În ultimii trei ani, First Bank a desfăşurat procese ample de transformare, susţinute de investiţii de aproape 100 de milioane de lei.