Criptomoneda LUNA s-a prăbuşit cu 98% în doar 24 de ore, de la o valoare de piaţă de 40 de miliarde de dolari la mai puţin de 400 de milioane de dolari, în timp ce stablecoin-ul UST a eşuat. „Mi-am pierdut economiile de-o viaţă”

Autor: Alex Ciutacu 12.05.2022

Proiectul crypto Terra (LUNA) s-a prăbuşit cu peste 99% faţă de vârful pe care l-a atins în aprilie, ceea ce a creat haos în piaţă, în contextul în care moneda era una din top 10 la nivelul întregii pieţe.

Astfel, de la un vârf de 120 de dolari pe monedă în aprilie, preţul a ajuns la sub 1 dolar, conform informaţiilor colectate de The Independent.

Cea mai mare parte a pierderilor s-a întâmplat peste noapte, când LUNA a scăzut cu 98% în doar 24 de ore. Prăbuşirea a însemnat că valoarea totală de piaţă a proiectului a scăzut de la 40 de miliarde de dolari la sub 400 de milioane de dolari, generând pierderi fără precedent pentru investitorii crypto care se axează pe proiecte majore, aflate la vârful pieţei.

„Mi-am pierdut economiile de-o viaţă. (...) Am cumpărat LUNA la 85 de dolari, nu ştiu ce să fac acum”, a scris un investitor într-o discuţie desfăşurată pe platforma Reddit.

Un altul a scris că a pierdut în total 15.000 de dolari şi că ar fi trebuit să marcheze un profit semnificativ luna trecută, când moneda se tranzacţiona la peste 100 de dolari.

„Trebuia să ies când era 100 de dolari şi aş fi avut profit 25.000 de dolari. Dar am fost lacom crezând că voi câştiga mai mulţi bani pentru a-mi permite avansul pentru o casă. Se pare că nu am rămas nici cu casă, nici cu economii”.

În mijlocul acestui haos, Binance, cel mai mare exchange crypto din lume, a suspendat temporar retragerile pentru LUNA, ceea ce a însemnat că din acel moment nimeni nu a mai putut vinde, chiar dacă îşi dorea să facă acest lucru.

Explicaţia Binance a inclus ideea că „volumele ridicate de retrageri aflate în aşteptare au dus la o încetinire şi o congestie a reţelei”.

Prăbuşirea proiectului Terra vine într-un moment în care întreaga piaţă crypto este în scădere, cu Bitcoin ajungând să piardă mai mult de 50% din preţ faţă de vârful istoric de 69.000 de dolari atins în luna noiembrie. Totuşi, dezastrul provocat de LUNA pentru investitori mai are în spate un motiv.

Reţeaua Terra operează şi aşa-numitul „stablecoin algoritmic” cunoscut drept UST, a cărui valoare ar fi trebuit să rămână la paritate de 1 la 1 cu dolarul american.

La începutul săptămânii, preţul UST s-a decuplat de la dolar şi a ajuns chiar să scadă până la 0,29 dolari per monedă. Într-o încercare de a menţine valoarea monedei, reprezentanţii proiectului au vândut masiv din rezervele de BTC pe care le-au acumulat, ceea ce a pus şi mai mult presiune pe preţul celei mai scumpe criptomonede. Concret, în doar câteva ore, compania a vândut circa 60.000 de BTC.

Acum, fondatorii încearcă să facă rost de 1 miliard de dolari pentru a restabili valoarea UST la 1 dolar, însă mulţi investitori sunt de părere că proiectul nu îşi va mai reveni niciodată.